Protestele continuă şi în această seară în Capitală. Mii de persoane şi-au anunţat pe reţelele de socializare intenţia de a se alătura mişcării de stradă, prin care societatea civilă cere reformarea completă a clasei politice, dar şi demiterea Patriarhului Daniel.
Aproximativ 200 de persoane se aflu, sâmbătă, în jurul orei 18:00 în centrul Capitalei, însă numărul lor este aşteptat să crească semnificativ, potrivit realitatea.net.
Participanţii au afişat deja pancarte cu mesaje antisistem, lozinci împotriva clasei politice şi chiar împotriva bisericii. Mai mult, un bărbat a anunţat că a intrat în greva foamei şi nu va renunţa până când cineva nu îşi va asuma, în mod public, vina pentru tragedia petrecută în clubul Colectiv din Bucureşti.
Amintim că vârful protestelor din Capitală a fost miercuri seara, când peste 35.000 de persoane au protestat în urma tragediei de la Colectiv.
Proteste au avut loc în şi marile oraşe din ţară, printre care Cluj, Arad, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Ploieşti, Galaţi şi Alba-Iulia.

Eu nu pot totusi sa inteleg pana la capat ce se intelege prin sistem. In tragedia asta, niste oameni au organizat neprofesionist un spectacol. In ei vad cumva sociatatea civila. Totul s-a desfasurat intr-un club privat, adica al unor patroni ce reprezinta in fond micii intreprinzatori, recte IMM-urile. Se vorbeste de spaga. Cui a fosr ea data ? Unor functionari publici, care groso-modo ar reprezenta statul. In paranteza fie spus, nimeni nu spune nimic de ANFP, care ar trebui sa fie ceva mai mult decat un sindicat al functionarilor publici, corupti sau nu. Adica sa devina o institutie, asa cum a fost ea creata a fi . Si nu in ultimul rand, categoric clasa politica. Aceste patru paliere sa formeze cumva asa zisul sistem ??? Pai daca e asa, de ce sunt injurati doar ultimii ? Nu ca nu ar merita, dar nu pare corect. Se simte cineva ca neapartinand vreunuia din cele patru paliere, fiecare purtand o parte, e adevarat, diferita, din vina ?