Skip to content
Politică

PSD amână numirea noilor miniștri. Dragnea încă mai modifică lista guvernului

radu-tudor.ro

După ce a trecut de hopul emoțiilor privind desemnarea lui Mihai Tudose drept potențial prim ministru de către președintele României, Liviu Dragnea dă semne că a redus turația motoarelor pentru instalarea noului Guvern.

Înainte de a merge cu propunerea PSD ALDE pentru un nou premier la Cotroceni, Dragnea manifesta speranța că noul cabinet va și depune jurământul în fața șefului statului până joi seara, dar noile deczii luate de președintele social-democraților arată că lista cabinetului Tudose ar mai putea suferi modificări.

Conform legii, Mihai Tudose are la dispoziție 10 zile pentru a se prezenta în fața Parlamentului cu membrii noului guvern pentru a primi votul de încredere al majorității din Legislativ. Chiar dacă nu vor împinge până la limită prezentarea cabinetului Tudose în parlament, liderii PSD par să adopte o viteză mai lentă, ședința CEx fiind amânată deja cu o zi, pentru 28 iunie, anunță ziare.com.

Conform unor surse din interiorul PSD, citate de postul TV Digi24, componența noului guvern ar putea suferi mai multe modificări, comasându-se unele ministere, ceea ce ar duce astfel la reducerea numărului de miniștri PSD, partenerii de coaliție din ALDE urmând să își păstreze cele 4 portofolii și o poziție de vicepremier.

Marți, 27 iunie, Liviu Dragnea și Mihai Tudose s-au întâlnit în biroul președintelui Camerei Deputaților pentru a stabili componența clarăa listei pe care o vor prezenta în ședința CEx de mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *