Skip to content
Politică

PSD, atac la Iohannis: A deturnat însemnătatea Zilei Naționale!

nineoclock.ro

Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, susţine că până şi Ziua Naţională a României a devenit pentru preşedintele Klaus Iohannis subiect de campanie electorală, şeful statului deturnând însemnătatea zilei de 1 Decembrie şi folosind-o ca armă împotriva adversarilor politici.

”Am constatat cu surprindere că până şi Ziua Naţională a României a devenit pentru preşedintele Klaus Iohannis subiect de campanie electorală. Sărbătorirea zilei în care românii au reuşit să îşi exprime cele mai profunde emoţii şi gânduri de solidaritate, realizând Marea Unire, ar trebui să fie onorată prin îndemnuri la pace şi la unitate între cetăţeni, nu umbrită de interese politice de moment”, susţine Pâslaru într-un comunicat.

Liderul deputaţilor PSD afirmă că, ”din păcate, cmai preşedintele României a deturnat însemnătatea zilei de 1 Decembrie, folosind această sărbătoare naţională ca armă împotriva adversarilor politici”.

”Faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precum şi preşedintele Senatului şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi fostul premier Victor Ponta nu au fost invitaţi la parada militară, nici la recepţia de la Cotroceni, nu dovedeşte decât faptul că actualul preşedinte al României nu precupeţeşte niciun efort pentru a face campanie de imagine Partidului Naţional Liberal. Unde sunt echidistanţa şi imparţialitatea, domnule preşedinte Iohannis?”, mai arată Florin Pâslaru.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că atât la parada militară care va fi organizată de Ziua Naţională a României la Arcul de Triumf cât şi la recepţia organizată de şeful statului la Palatul Cotroceni nu au fost invitate ”persoane cu probleme penale”, amintește news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *