Social-democrații conduși de Liviu Dragnea s-au bătut cu pumnul în piept că au ajuns la conducerea țării în urma unui vot popular ce le-a asigurat victoria în alegerile parlamentare cu aproape 47%. PSD e în fața unei mari provocări și trebuie să arate, pentru a treia oară într-un an de zile, că poate câștiga votul cetățenilor.
PSD s-a grăbit cu proiectele privind grațierea și amnistia, riscând întreaga guvernare. Un protest de 30.000 de oameni e un semnal de alarmă, iar social-democrații nu au privit cu ochi buni gestul președintelui care a mers alături de oamenii ieșiți în stradă.
Referendumul schimbă ecuația, atât pentru protestatari, cât și pentru PSD. Lupta, de acum, începe pe alte fronturi. Iohannis se ridică pe un val de nemulțumiri, iar Dragnea trebuie să-și convingă electoratul să stea acasă.
Iohannis, fără sprijin, nu are anvergura să scoată oamenii la vot. În 2014, la alegerile prezidențiale, a fost ajutat de un vot antiPonta, de un alt val de nemulțumiri, care i-a permis să-și asigure victoria. De atunci și până în primăvara lui 2016, șeful statului a dispărut de pe scena politică, bucurându-se de vacanțe și vizite în străinătate.
Iohannis revine în ring, dar de această dată are în spatele său două partide mult mai slabe decât la alegerile prezidențiale. De această dată, PNL este divizat și debusolat, iar USR nu are forța să mobilizeze electoratul, după cum s-a văzut la alegerile parlamentare. Nu s-a înregistrat o prezență la vot foarte ridicată, iar acest lucru nu îi oferă lui Nicușor Dan foarte multe speranțe. În general, valurile de nemulțumiri trec la fel de repede cum se și ridică.
Nici în curtea celor de la PSD lucrurile nu sunt clare. Este dificil să ții electoratul în casă atunci când vine vorba despre eliberarea infractorilor. Pentru a-și atinge scopul, Dragnea vrea să îngroape referendumul anunțat de Iohannis cu unul pentru familie și unul privind imunitățile parlamentarilor. Strategia e riscantă și, la prima vedere, pare a fi doar o idee aruncată la nervi.
Consecințe
Acest război nu este deloc constructiv pentru România, ci fiecare tabără încearcă să atragă voturi din două tabere care nu mai văd nuanțele de gri. Iohannis, pe de o parte, distruge orice dialog sau dezbatere referitoare la grațiere, iar Dragnea, pe de altă parte, încearcă să protejeze politicienii certați cu legea, mizând pe realitatea tristă a penitenciarelor supraaglomerate.
Legea grațierii poate fi utilă României, dacă ea va fi aplicată pe criterii clare și transparente. Proiectul propus de Ministerul Justiției trebuie supus unor modificări, astfel încât să nu permită grațierea pentru faptele de corupție, pentru fapte grave (indiferent de vârstă, statut social etc.) și, mai ales, modificările din Codul Penal să nu îngreuneze urmărirea penală.
Nuanțele de gri au fost distruse din societate, iar oamenii ieșiti în stradă văd justiția ca pe o dispută politică. Politizarea acestei bătăli nu face decât să scadă încrederea cetățenilor în parchete și instanțele de judecată. În același timp, PSD se bucură când îl vede pe Iohannis tot mai aproape de magistrați, deoarece astfel poate lansa mesajul că toate condamnările sunt politice și negociate de șeful statului.
Campania pentru alegerile prezidențiale a început de pe acum și are ca subiect principal lupta anticorupție. Valul de nemulțumiri la adresa guvernului probabil va crește până în 2019, iar atunci vom avea un președinte care luptă împotriva politicienilor corupți și un PSD care a pus bețe în roate justiției. Indiferent cine va câștiga fiecare bătălie, nu putem să nu observăm că strategia are la bază o ură reciprocă, iar acest sentiment este transmis mai departe opiniei publice și electoratului.

Mie mi-ar fi rusine sa sustin actiunile unui idiot chiar si atunci cand ar avea dreptate. Este revoltator sa vezi cum presedintele Romaniei anului 2017 vorbeste ma stalcit si mai prost ca cel de acum mai bine de 27 de ani! Ne meritam soarta! In toata tara asta nu am gasit un roman bun de a fi presedinte ci a fost nevoie de un bozgor incult marlan in adevaratul sens al cuvantului