Vine, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, PSD transmite că este „insultător” comportamentul președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a avut o declarație de presă pe teme economice.
„De ce a fost necesar tot spectacolul prezidențial din ultimele zile? Simplu! Pentru a anunța astăzi – deocamdată voalat – MĂSURILE DE AUSTERITATE!
Economia este la pământ, dar președintele Iohannis spune că are nevoie doar de REVIGORARE! Nu de soluții! Nu de măsuri! Nu de un plan concret. Acela e departe de a fi pus la punct de Iohannis și Guvernul său de incompetenți. REVIGORARE!
Să vii după două luni de zile și să le spui românilor și mediului de afaceri că au nevoie de revigorare este insultător!
1 milion de oameni nu mai au locuri de muncă, turismul, HORECA, industria și agricultura sunt pe butuci.
Sute de mii de români și antreprenori așteaptă un semn clar că președintele și guvernul au soluții pentru ei. Președintele PNL Iohannis le spune să stea calmi.
Guvernul Orban, după 6 luni de guvernare încă analizează, reflectează, se gândește. Soluțiile pentru români și firme există, dar… lipsesc din planurile PNL! Până vor fi anunțate… încălzire ușoară și revigorare… Dacă nu, vor urma ”măsuri suplimentare de austeritate”!
Aceasta este ’’România normală’’ a unui președinte preocupat toată ziua de atacurile la adresa PSD și nu de buna guvernare a țării”, scrie PSD.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire de lucru, la Palatul Cotroceni, cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, premierul Ludovic Orban și Florin Cîțu, ministrul Finanțelor. La finalul întrevederii, președintele a declarat că au fost discutate soluții pentru revigorarea economică și pentru finanțare deficitului.
DETALII AICI: Klaus Iohannis, precizări esențiale după ședința cu șeful BNR: Am găsit soluții pentru toate
