Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PSD Radu Oprea critică dur modul în care au avut loc negocierile între partidele din coaliția PNL-USRPLUS-UDMR, susținând că acestea „ar fi fost neconstituționale”.
„Nu putem vorbi de o negociere privitoare la un guvern pentru că ar trebui să plece de la o viziune, de la niște obiective, de la armonizarea unor programe de guvernare, pe care nici măcar nu le-am văzut în campania electorală. Este o luptă absurdă pentru ciolan, o luptă descentrată pentru funcții și atât.
Singurele teme principale sunt dacă Ludovic Orban va primi ceva, fie funcția de premier, fie funcția de președinte al Camerei Deputaților. Cel mai important lucru în PNL astăzi este ce primește Ludovic Orban pe persoană fizică, Despre români nu este vorba deloc”, spune Oprea.
De asemenea, acesta susține că președintele Klaus Iohannis nu a gestionat corect situația în ceea ce privește partidul care va desemna viitorul premier al României, afirmând că șeful statului „ar fi trebuit să desemneze pe câștigătorul alegerilor, adică PSD, să-i dea mandat 10 zile să negocieze propunerea de premier făcută de PSD”.
„Este evident că PNL a pierdut alegerile, asta nu mai poate să mai fie vreo întrebare în mintea oricărui român, pentru că rezultatele care au fost validate de către AEP sunt clare: PSD-ul a câștigat alegerile, asta e o evidență.
Pierzătorii, care sunt mai mulți, s-au adunat ei într-o gașcă și s-au gândit cum să facă. Sigur că absurdul este atât de mare, încât Ludovic Orban și-a dat demisia din funcția de premier, deși ar fi trebuit să își dea demisia din funcția de președinte de partid pentru că a pierdut alegerile, și acum vrea să fie din nou premier pentru că a câștigat.
Lipsa asta de logică am văzut-o inclusiv la președintele Iohannis care îl ceartă pe Orban că a pierdut alegerile, dar îl cheamă pe PNL să desemneze un premier, asta nu are logică. În afara faptului că nu are logică, este o ofensă adusă spiritului Constituției pentru că lucrurile sunt foarte clare și, în mod normal, ar fi trebuit să desemneze pe câștigătorul alegerilor, adică PSD, să-i dea mandat 10 zile să negocieze o majoritate.
Majoritatea se constituie după, nu înainte, asta este încălcarea spiritului Constituției. Au fost consultări la Cotroceni, dacă ne-am uita cu atenție în Constituție am vedea că ele se fac pe baza majorității din Parlament. La data aceea nu erau încă datele finale clare, asta dacă am vrea să fim atenți la detalii, dar ne-am obișnuit de ceva timp că pe președintele Iohannis nu prea îl interesează Constituția, sau o interpretează în cheia care îi convine.
Negocierile au fost neconstituționale, cel puțin cele din week-end. Am pierdut două zile degeaba, am fi putut să nu pierdem și să lucrăm în week-end dacă tot vedem ce se întâmplă cu pandemia, când vedem câți români sunt astăzi pe paturile ATI.
Dacă ar fi fost responsabili, dar din ceea ce am constatat nu sunt, probabil că ar fi trebuit ca aceste discuții să aibă loc mult mai repede, cu un mandat dat câștigătorul alegerilor, adică PSD, cu posibilitatea de a forma o majoritate pentru că despre asta vorbește Constituția în termen de 10 zile.
Vedeți în această criză pandemică o propunere mai bună de premier decât Alexandru Rafila? Nu cred că există”, a conchis senatorul.
