Skip to content
Puterea Știrilor Video

PSD l-ar cam suspenda pe Iohannis, dar acum ”nu-i momentul potrivit”. Radu Oprea: O suspendare duce la un referendum care ar expune populația

Radu Oprea Inquam Photos / Ilona Andrei

Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PSD, Radu Oprea a declarat că social-democrații susțin suspendarea președintelui Klaus Iohannis, principalul motiv fiind nerespectarea Constituției.

„Cu certitudine președintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat pentru tot ceea ce a făcut în ultimii ani de zile, pentru felul în care a aplicat Constituția, pentru felul în care a înțeles spiritul și litera Constituției și nu este doar un element, ci sunt foarte multe care arată că nu a avut un comportament corect.

OSCE a venit de curând și ne-a spus că în timpul campaniei electorale ceea ca a făcut președintele nu este corect. Toate partidele social-democrate, Partidul Socialiștilor Europeni, Internaționala Socialistă au trimis scrisori în ultima vreme în care îi spun președintelui Iohannis să țină cont de Constituție, de rezultatul votului, de democrație, de statul de drept și să facă ce ar trebui să facă orice președinte mediator și să dea mandat partidului care a câștigat alegerile. Lucrurile acestea nu se întâmplă. Sunt foarte multe elemente care ar duce la această idee de suspendare a președintelui”, spune senatorul.

Deși social-democratul a declarat că președintele trebuie suspendat, acesta este de părere că nu este tocmai cel mai potrivit moment, pentru că o suspendare cere un referendum „care ar expune si mai mult populația care este înspăimântată de faptul că văd din ce în ce mai mulți români care nu reușesc să câștige lupta cu această boală”.

„În același timp avem o criză pandemică. Am văzut că lumea este înspăimântată să iasă la vot pentru că a fost evident că acest absenteism a fost din cauza faptului că, mai ales persoanele vârstnice au fost speriate de faptul că s-ar putea să se infecteze ieșind din casă și mergând la vot. Este o realitate, am trăit-o, am vorbit cu oamenii pe stradă, i-am întrebat în timpul campaniei electorale dacă vin la vot sau nu și ne-au spus: ”Ne este frică. Copiii ne-au sfătuit să nu ieșim din casă”.

Vorbim cu oamenii și este un sentiment real. A fost indusă chestiunea asta prin discursul politici venit din zona Guvernului din ultima perioadă. O suspendare duce la un referendum, trebuie să ai și voturile necesare ca referendumul să treacă.

Ce faci, expui și mai mult populația care și așa ați văzut că este înspăimântată de faptul că văd din ce în ce mai multe persoane la ATI, pentru că văd din ce în ce mai mulți români care nu reușesc să câștige lupta cu această boală. E o chestiune de a te gândi foarte serios, astăzi când avem suprapuse trei crize: pandemică, economică și cea politică.

Motive sunt foarte multe, dar momentul nu este acum pentru că trebuie să ții cont de faptul că există riscul de a îmbolnăvi și mai mulți români”, a conchis Radu Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *