Skip to content
Politică

PSD nu e de acord cu cu obligativitatea certificatului COVID la locul de muncă: Proiectul lui Rafila nu mai e de actualitate

ec.europa.eu

Social-democraţii nu sunt de acord ca certificatul COVID să fie obligatoriu la locul de muncă, au precizat surse din partid pentru News.ro, astfel că proiectul la care a lucrat Alexandru Rafila nu mai e de actualitate. Decizia privind eliminarea acestei obligativităţi la locul de muncă a documentului a fost luată în urma unei discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis.

PSD consideră că o condiţionare a dreptului la muncă de prezentarea certificatului COVID este neconstituţională, şi nu se poate aplica, notează news.ro.

Social-democraţii şi liberalii s-au întâlnit, miercuri seară, cu preşedintele Klaus Iohannis, concluzia reieşind în urma acestei discuţii cu şeful statului.

Astfel, proiectul semnat de ministrul Alexandru Rafila, care cuprinde aceste sancţiuni şi condiţionarea prezenţei la locul de muncă de certificatul verde, ar putea fi modificat.

Ministrul transmisese, zilele trecute, că este dispus să îşi dea demisia dacă proiectul nu va fi acceptat de liberali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *