PSD susţine ”cu fermitate” că nu are ”nicio implicare în elaborarea sau susţinerea” proiectului legii graţierii colective, afirmând că aceasta este ”o iniţiativă personală a domnului Păun”, se spune într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, remisă, miercuri, Mediafax.
Deputatul Nicolae Păun a declarat, miercuri, pentru sursa citată, că va depune în următoarea sesiune parlamentară, la Parlament, un proiect privind graţierea colectivă a celor care au pedepse între unu şi cinci ani, pentru acte care nu au fost săvârşite cu violenţă.
”Voi depune, în următoarea sesiune parlamentară, un proiect privind graţierea colectivă a unor pedepse pentru acte care nu au fost săvârşite cu violenţă, între unu şi cinci ani maximum”, a declarat Nicolae Păun.
Deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu au fost iniţiatorii Legii amnistierii şi graţierii, respinsă săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Camera Deputaţilor a respins săptămâna trecută, marţi, proiectul legii amnistiei şi graţierii, fiind înregistrate 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot „împotrivă” şi o abţinere.
Camera era forul legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost respins de Senat din mai 2013.

pai, nu asa i-a invatat tovarasul lor Nastase sa faca?
au respins legea ca sa se mai potileasca lumea si in primavata, pac, la razboiul