Skip to content
Politică

PSD și AUR amenință cu suspendarea președintelui: ce pași trebuie să facă Opoziția și ce spune Constituția României

Inquam / Octav Ganea

Atât social-democrații, cât și cei de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) flutură în aceste zile posibilitatea suspendării președintelui Klaus Iohannis, după ce preşedintele a anunţat că va face un guvern dintr-o coaliţie a partidelor de dreapta, ignorând celelalte formaţiuni politice care au obţinut scoruri bune la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Constituția României prevede posibilitatea demiterii președintelui țării. Acesta poate suspendat prin votul Parlamentului și demis prin referendum. Astfel, articolul 95 din Constituția României prevede că președintele poate fi suspendat „ în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”.

Propunerea de suspendare trebuie inițiată de cel puțin o treime din totalul senatorilor și deputaților, iar suspendarea se face prin votul majorității senatorilor și deputaților reuniți în ședință comună, după consultarea Curții Constituționale.

Conform Articolului 95, președintele are dreptul să dea explicații, în fața parlamentarilor, privind faptele care i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcția de președinte este aprobată de parlamentari, se va organiza, în cel mult 30 de zile, un referendum pentru demiterea președintelui. Referendumul este validat dacă prezența la urne este de cel puțin 30% din numărul total al alegătorilor înscriși pe liste.

Pe durata suspendării președintelui, interimatul este asigurat de persoana care ocupă a doua funcție în stat, cea de președinte al Senatului, potrivit articolului 98 din Constituție.

Conform Constituției, articolul 98, „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”.

Conform articolului 103, „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Articolul 95 din Constituția României

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Articolul 85 din Constituția României

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Articolul 103 din Constituția României

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *