Social-democraţii au contestat, în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti măsura Guvernului de a închide magazinele la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile unde rata de infectare este peste 4 şi mai mică de 7,5 la mie. PSD a contestat şi măsura de închiderea a magazinelor la ora 18.00 pe durata săptămânii, în localităţile unde incidenţa depăşeşte 7,5 la mie.
Contestaţia completă a PSD poate fi accesată AICI.
„Prin HG 348, Guvernul a decis, printre altele, închiderea a activităţii operatorilor economici după ora 18.00. Această măsură are un impact cu efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât şi asupra societăţii în ansamblul ei. PSD susţine că proprietatea privată stă la baza economiei de piaţă, fiind expresia economică a liberei iniţiative a cetăţeanului; consideră că proprietatea privată este un factor esenţial al progresului economic general şi al bunăstării individuale, militează pentru promovarea descentralizării în economie şi administraţia publică şi pentru concretizarea rolului social activ al statului, ca forţă de echilibru în societate, elaborează şi susţine programe concrete de protecţie socială şi de asigurare a locurilor de muncă pentru categoriile defavorizate, aplicând imperativul justiţiei sociale; promovează solidaritatea umană, spiritul comunitar de întrajutorare, respectul persoanei şi al familiei, în vederea creşterii coeziunii sociale şi a unor relaţii de respect între cetăţean şi instituţiile statului”, arată PSD în contestaţie, potrivit news.ro.
Sursa citată adaugă că „în acest context, este mai mult decât evident că PSD are legitimare în prezenta cauză, care vizează atacarea unui act administrativ vădit nelegal şi care afectează în mod grav drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi funcţionarea economiei. Partidul Social Democrat are datoria faţă de cetăţeni de a reprezenta drepturile şi interesele legitime ale acestora, inclusiv prin atacarea în instanţă a actelor nelegale adoptate de către Guvern”.
–––––––––––––––––––––-
Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea a anunţat vineri, la Ploieşti, că social-democraţii vor ataca în contencios administrativ actul normativ care stabileşte ca oră de închidere a magazinelor ora 18:00 în localităţile cu incidenţe crescute privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2. La rândul său, preşedintele PSD Prahova avansează ideea prelungirii orarului magazinelor: „Poate trebuia mărit timpul până la ora 23:00, astfel încât oameni care puteau să meargă la acea oră să se ducă să-şi facă cumpărăturile”, potrivit news.ro.
„Pentru că în afară de critici e nevoie şi de acţiune, Partidul Social Democrat va acţiona în contencios administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18:00. Şi aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta, sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură, l-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată şi ai văzut urmările. Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD vineri, într-o conferinţă de presă susţinută de PSD Prahova.
Radu Oprea a dat ca exemplu deciziile anterioare privind circulaţia vârstnicilor, care au dus la formarea de aglomerări în anumite intervale orare. „Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. Care a fost fenimentul, ce s-a întâmplat? Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine în ace interval orar. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experinnţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice, pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a adăugat senatorul social-democrat.
La rândul său, deputatul PSD Bogdan Toader preşedinte al PSD Prahova, consideră că o idee ar fi prelungirea orarului de funcţionare al magazinelor. „Poate trebuia mărit timpul până la ora 23:00, astfel încât oameni care puteau să meargă la acea oră să se ducă să-şi facă cumpărăturile”, a afirmat Toader.
