În cadrul unui interviu acordat Adevărul, purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu Bran, a dezvăluit cum a ajuns să i să propună să ocupe funcția asta și cum de a acceptat.
Tatiana Niculescu Bran a transmis faptul că a fost remarcată pe Facebook de o doamnă de la PNL, care i-a dat, înainte de al doilea tur e-mailul lui Iohannis, căruia i-a și trimis un e-mail pe 16 noiembrie în care i-a spus că va câștiga.
Cum a ajuns să vorbească cu Klaus Iohannis
(…)„ În perioada asta m-a remarcat pe Facebook o doamnă de la PNL, cu care eram prietenă virtual, dar despre care nu ştiam că e de la PNL. A vrut să ştie ce fac, de ce fac, dacă sunt singură în asta. I-am spus că fac asta din convingere, din entuziasm şi din admiraţie pentru acest om. De la ea am avut înainte de al doilea tur adresa de e-mail a candidatului de atunci, Klaus Iohannis, dar m-am sfiit să scriu ceva pe ea pentru că tot ea îmi spusese că primea zilnic în jur de 200 de mesaje cărora le mai şi răspundea”, a afirmat Tatiana Niculescu Bran.
„Pe 16 noiembrie, pe la prânz, într-un elan juvenil de speranţă, i-am trimis un e-mail şi atât i-am zis: „Veţi câştiga!“. Nu mă bazam pe nimic decât pe propriul meu entuziasm. A venit şi răspunsul: „Mulţumesc!”, în stilul propriu domnului Iohannis. În noaptea aceea nu am dormit, am stat să urmăresc primele exit-poll-uri. Parcă eram pe vremuri în tura de noapte în redacţia BBC de la Londra, unde trebuia să actualizez periodic o ştire importantă. Exact asta am făcut în acea noapte. Deci, regresam în propria mea biografie profesională. Actualizam pe pagina mea de Facebook tot ce se întâmpla şi a doua zi dimineaţa, fericită, m-am culcat. Mi-a fost greu să ies din priza asta şi am mai postat, dar mă pregăteam să ies din logica de campanie electorală şi de activism solitar pe Facebook şi să mă întorc la fişele mele şi la ce voiam să scriu”, mai punctează purtătorul de cuvânt.
Când i-a fost propus să devină purtător de cuvânt
Întrebată când a venit propunerea propriu-zisă de a fi purtător de cuvânt la Cotroceni, Tatiana Niculescu Bran a dezvăluit că înaintea de Ziua Națională a primit un msaj de la Iohannis în care o invita la sediul PNL, întâlnire în cadrul căreia i-a propus să conducă departamentul de comunicare de la Cotroceni şi să fie purtător de cuvânt. Referitor la acest aspect, Bran ia transmis că este timidă, moment în care Iohannis i-a dezvăluit că și el.
„Cred că înainte de Ziua Naţională am primit un mesaj de la dl. Preşedinte care mă întreba dacă putem să ne vedem şi mă invita la sediul PNL. Am venit şi mi-a propus să conduc departamentul de comunicare de la Cotroceni şi să fiu purtător de cuvânt. Eu m-am îndoit de potrivirea mea pentru acest post şi i-am şi spus că eu sunt de fapt timidă. În acelaşi stil inconfundabil şi care-ţi dă de fapt foarte mult curaj, răspunsul a fost „Şi eu“, adică „şi eu sunt timid“ şi „iată, cu toate astea, ne aflăm în aceeaşi barcă“. Şi zic: „dar chiar credeţi că eu aş fi omul potrivit?“ Răspunsul a fost iarăşi la fel de scurt şi de precis: „Cred“.”, precizează Tatiana Niculescu Bran.
