Înotătorul David Popovici, 16 ani, care a reuşit calificarea în finala de 200 m liber de la JO 2020, a afirmat că nici nu se gândea la o astfel de perfromanţă în urmă cu 5 luni.
”M-am simţit un pic mai bine decât ieri. Cursa de ieri a fost prima şi a setat timpul pentru cele care urmează. Cursa a fost foarte bună, am reuşit să mă calific în finală, e perfect. Mâine o altă zi şi o altă cursă. M-am simţit mai bine în cursă decât ieri în calificări şi sunt convins că mâine va fi frumos. Acum 4-5 luni nici nu mă gândeam că mă voi califica într-o finală la 200 m liber, nici nu mă gândeam la aşa ceva. Dar, se mişcă totul repede, se schimbă, pentru că am un antrenor foarte bun şi acum sunt aici. Ultima indicaţie pe care mi-a dat-o a fost să mă distrez, aşa că asta am şi făcut”, a declarat David Popovici pentru Radio România.
În prima semifinală la 200 m liber, David Popovici s-a clasat pe locul doi cu 1min45sec68/100, fiind depăşit doar de rusul Martin Maliutin – 1min45sec45/100.
