Skip to content
Politică

Quintus îi face ochi dulci lui Oprea. În ce funcţie îl doreşte

Mircea Ionescu-Quintus, preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal (PNL), îi face ochi dulci viceprim-ministrului Gabriel Oprea. În ce funcţie îl doreşte.

Seniorul liberal a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că fiecare zi care trece cu Victor Ponta la conducerea Guvernului este în detrimentul țării, din cauză că premierul „face ce i se spune”, iar nu „ce vrea dânsul”.

„Fiecare zi trecută e în detrimentul țării. Totul depinde de prim-ministru, de domnul Ponta. Domnul Ponta nu face ce vrea dânsul, asta e părerea mea. Domnul Ponta face ce i se spune. Nu știu exact de către cine, ce să facă fiindcă există niște interese nemaipomenite. Vedeți cum se descoperă zi de zi niște afaceri fabuloase. Toate treburile astea nu se puteau face decât sub o oblăduire guvernamentală și de aceea marii și numeroșii interesați cred că îl țin, nu cu forța, dar sub o presiune poate morală pe domnul Ponta în fruntea Guvernului, cât o mai putea să reziste”, a afirmat Quintus.

În viziunea sa, vicepremierul Gabriel Oprea ar reprezenta o alternativă la actualul prim-ministru.

„Acum, pare o soluție cât de cât cu vicepremierul Oprea care, măcar ca să facă trecerea de la o situație la alta, pentru câteva luni, ar putea să conducă un Guvern tot al PSD-ului. E greu să spun când se va sfârși calvarul acestei țări. E vorba de un calvar”, a mai spus Mircea Ionescu-Quintus.

1 comentariu la “Quintus îi face ochi dulci lui Oprea. În ce funcţie îl doreşte

  1. Am vazut si moderatori suparati , bugetul mic pentru colectia; toamna -iarna . Se poarta -retro iar DJUVARA si QUINTUS , tinerele sperante ale politicii romanesti , se incadreaza , daca-i si posteaza .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *