Jurnalistul Radu Tudor a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a tras concluzii incomode după difuzarea și celei de-a doua părți a interviului acordat de Sebastian Ghiță jurnalistului Ion Cristoiu.
Pentru început, Radu Tudor a susținut ideea potrivit căreia motivul pentru care fostul politician nu a prezentat publicului nici fotografiile și nici înregistrările video pe care afirmă că le are, este acela că ”încă tatonează terenul”.
”Ca să fiu foarte sincer, mi se pare că Sebastian Ghiță încă tatonează terenul. Nu a prezentat publicului nici fotografiile și nici înregistrările video pe care afirmă că le are de mai bine de un an și jumătate. Cred că este dator publicului din România. Promisiunile sale încă neonorate ar putea să dovedească faptul că se negociază ceva foarte serios pe sub masă, în așa fel încât aceste posibile dezvăluiri să nu producă efecte devastatoare”, a declarat Radu Tudor pentru PSNEWS.RO.
Pe de altă parte, întrebat de către jurnalistul PSnews.ro de ce crede că interviul cu Sebastian Ghiță nu a fost făcut public integral, ci a fost împărțit în mai multe episoade, realizatorul de la Antena 3 a replicat că:
”Sebastian Ghiță, unul dintre cei mai bogați politicieni din România, a fost mușcat și el de microbul acesta al audienței și al mass-media. Ca proprietar de televiziune sau ca fost proprietar de televiziune, că nu mai știm exact statutul, în mod evident știe că și serialul Dallas a avut succes tocmai pentru că a avut multe episoade, și astfel de exemple pot continua. Cu cât mai multe episoade, cu atât mai provocatoare și mai spectaculoasă este povestea pe care o are de împărtășit. Ideea este că de 1 an și jumătate opinia publică tot așteaptă niște fotografii, niște înregistrări video, care nu mai apar și asta dă senzația unei negocieri pentru actorii principali implicați în poveștile acestea sulfuroase”, a conchis jurnalistul.
