Jurnalistul Antena3, Radu Tudor, îi atrage atenția premierul Victor Ponta în privința poziționării unor subiecte din justiției care au stârnit vâlvă în spațiul public.
Într-un editorial postat pe jurnalul.ro, ziaristul Antena3 îl întreabă pe Victor Ponta, după ce acesta din urmă a afirmat că judecătorii care l-ar fi achitat pe Liviu Dragnea ar fi putut să fie arestați, cum e posibil să accepte, așa senin, ca procurorii să aresteze judecătorii pentru că nu ar lua deciziile pe care cei dintâi le-ar dori.
De asemenea, Radu Tudor îl întreabă pe șeful Guvernului de ce nu luptă și de ce îi e frică să ceară demisia unor șefi de instituții, referindu-se la ICCJ și DNA, ”care au abuzat un om şi l-au ţinut 191 de zile în arest preventiv, nevinovat fiind.”
Jurnalistul mai vrea să afle din partea premierului dacă cumva a fost speriat de arestarea preventivă a cumnatului său și respectiv de anchetarea de către DNA a mamei și socrului.
Iată editorialul integral semnat de Radu Tudor pentru jurnalul.ro:
”După ce l-am auzit pe primul-ministru Victor Ponta afirmând (şocant!) că judecătorii Înaltei Curţi erau arestaţi dacă îl declarau nevinovat pe Liviu Dragnea, mi-am spus că totul a ajuns mult prea departe! Pentru că îl cunosc şi sunt foarte mâhnit, vreau să-l întreb direct: ce ţară conduceţi dvs., dle Ponta?
Cum este posibil să acceptaţi aşa senin că, în ţara pe care o conduceţi, procurorii dintr-o direcţie a Ministerului Public arestează judecătorii dacă nu dau deciziile dorite de ei? Adică e dictatura procurorilor?
Cu alte cuvinte, facem pipi pe ea de democraţie şi mergem acasă pentru nani?! Dvs. şi ministrul Justiţiei sunteţi tot procurori, învestiţi de votul a milioane de oameni să apăraţi drepturile cetăţenilor prin funcţiile înalte pe care le deţineţi. De ce nu luptaţi, dle Ponta? De ce vă e frică să cereţi demisia unor şefi de instituţii care au abuzat un om şi l-au ţinut 191 de zile în arest preventiv, nevinovat fiind?
V-au speriat cu arestarea cumnatului? Cu anchetarea mamei? Cu anchetarea socrului? Cu presiunea pe arestarea lui Şova? E necesar, dle prim-ministru, să demonstraţi că, în ciuda cătuşelor care se zăngăne în jurul dumneavoastră cu singurul scop de a vă da jos absolut abuziv din fruntea Guvernului, sunteţi un om curajos. Care spune lucrurilor pe nume, îndreaptă ce nu merge bine şi nu coabitează cu abuzurile băsiste.
Aveţi mai multe calităţi politice, instituţionale şi profesionale din care vă puteţi exprima pentru demisia abuzatorilor Marianei Rarinca: preşedinte PSD, prim-ministru, vicepreşedinte CSAT, deputat de Gorj, jurist – fost procuror şi avocat.
Sunteţi, deci, un om curajos, dle prim-ministru Victor Ponta?”

Du-te Ma!
Mai tudorel, acum iti dai seama cu cine ai de-a face?
Un prim pas ( ca tot este la moda) ar fi sa-l demita pe Cazanciuc, inexistentul ministru al justitiei. Sa puna acolo un om darz, un profesionist.
faptul ca Dl Ponta a rezitat atit de mult dupa celebrele (cica) „alegeri diaspora”, este o MARE REUSITA
Faptul ca D Ponta a „rezistat” atit de mult dupa celebrele „alegeri diaspora” (acum incepem sa intelegem ce s-a intimplat in noiembrie) este o mare reusita! Felicitari Dlui Ponta!