Bilanțul victimelor incendiului din clubul ”Colectiv” a ajuns la 63 de morți și sute de răniți. Amploarea acestui dezastru național, informațiile scandaloase transpirate în mass-media (referitoare la derapaje și nereguli grave, sistematice), dar și evidentele bâlbele comise de Nicolae Bănicioiu și Raed Arafat ne-au dezvăluit, odată în plus, fața criminală a sistemului de sănătate românesc.
Deși Guvernul Victor Ponta s-a prăbușit în urma amplelor proteste stradale stârnite de carnagiul din ”Colectiv”, Raed Arafat s-a încăpățânat să rămână în funcție, în timp ce, necesitatea unei reforme de substanță a sistemului de sănătate a rămas, la fel ca și în trecut, o eternă promisiune politică învăluită în ceață.
Totuși, menținerea lui Arafat la masa Cabinetului Dacian Cioloș – în condițiile în care ISU fusese sesizat, oficial, despre organizarea concertului din ”Colectiv” (dincolo de giganticele probleme descoperite, ulterior, în sânul Inspectoratului!) – e cel puțin dubioasă. Mai cu seamă că sirianul a trâmbițat neadevăruri, încă din prima seară a tragediei, susținând că ”pompierii nu știau nimic de existența acestui club”. Totodată, el ar trebui să clarifice toate semnele de întrebare referitoare la finanțările ISU.
Pe de altă parte, împreună cu ex-ministrul pesedist Nicolae Bănicioiu, Raed Arafat ar trebui să lămurească maniera în care s-a decis transportarea unor pacienți în spitalele din străinătate. Nu cumva cei doi decidenți au solicitat cu întârziere ajutorul comunității medicale din Europa? Dacă se dovedește că, într-adevăr, lucrurile au stat astfel, situația comportă o gravitate fără precedent. O singură viață salvată ar fi reprezentat un argument în sine. Altminteri, presa centrală a pus pe tapet problema omorului din culpă.
De asemenea, cei doi ar trebui să explice (cu probe și cifre irefutabile) de ce n-au făcut nimic pentru a urgenta (acolo unde situația pacienților permitea) acțiunile de transportare în clinicile din străinătate, în condițiile în care presa acuză infecțiile intraspitalicești din România, care au agravat simțitor starea victimelor din ”Colectiv”. Ba chiar există și supoziția că doi sau trei oameni ar fi murit tocmai din pricina acestor infecții.
Nu în ultimul rând, dacă se încăpățânează să-l păstreze în funcție pe Raed Arafat (acesta beneficiind de o puternică susținere politică, în special din partea PSD și UNPR), premierul Dacian Cioloș își asumă multiple probleme de imagine. Să nu uităm că, dacă în 2012 avea aura unui om din afara sistemului, Arafat a ajuns acum să reprezinte chiar sistemul, semnificând un obstacol evident în calea unei reforme autentice a sistemului de sănătate românesc.

Cu scuzele de rigoare, consider ca este rusinos ceea ce faceti si modul in care puneti problema. Poate tocmai de aceea suntem unde suntem, pentru ca nu stim sa apreciem pe cei ce au facut totusi ceva in domeniul lor de cunoastere si activitate. Ii vreti dusi pe cei doi ? Foarte rau. Sa vina Nicolaescu, adevaratul gropar al sistemului ? Cel care a dat sanatatea si conducerea spitalelor pe mana economistilor si juristilor parati ? Sau poate Lucian Duta, ca tot vad ca dosarele lui raman virtuale, chiar daca se spune ca a devalizat Casa de Sanatate ? Sau Ion Bazac, ministrul Ferrari ? Ar mai fi si Cseke Atilla, ala care a ars bebelusii la Giulesti dar nu a raspuns nici pana azi decat o amarata de infirmiera care era singura pentru ca ceilalti fusesera dati afara din sistem. Spuneti macar ce preferinte ati avea, ca sa stiu si eu. Ca daca asteptati sa se intoarca medicii aia pe care i-a trimis Basescu sa profeseze pe meleaguri straine, eu zic ca asteptati degeaba.
Articol manipulator si fara logica. Arafat la Interne va blocheaza reforma sanatatii? el poate sa va blocheze distrugerea sistemului de urgenta daca la asta va referiti care este si ultimul care trebuie reformat!
Bai…oaie, Arafat e singuru` „tehnocrat” un guvernu` Ciolos ! Ailalti toti sunt ori politruci intarziati, ori birocrati !
Chiar credeti ca veti convinge pe cineva cu asemenea articol si puncte de vedere? Omul asta a construit ceva in Romania, in care, chiar materialul de fata,toata lumea darima. E gretos acest articol. Credeti ca scriind asa o sa fiti pe placul tinerilor frumosi dar nu prea liberi. Saracii nici nu stiu ce-i asteapta. au impresia ca lumea se reduce la tablete, face-book si cluburi.S-a dat o asemenea amploare,dirijata, de parca, Dumnezeu sa-i ierte,ar fi murit intr-o actiune de aparare a patriei. Nici macar nu sint in stare sa organizeze ceva credibil.
Un dislke si unsuscribe. Asta e dovada ca e campanie de denigrare. Pa