Skip to content
Politică

Rafila: Începerea școlii trebuie să fie într-un mediu în care oamenii știu ce au de făcut

Inquam Photos / Ilona Andrei

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a vorbit despre redeschiderea școlii, pe B1 TV, vineri seară, și a explicat că sunt două categorii de persoane îngrijorate, părinții și profesorii, în condițiile în care copiii, mai ales cei mici, sunt dornici să își revadă colegii și dascălii.

În acest context, medicul a reclamat că există lucruri care au fost menționate de autorități în regulamentul pentru revenirea la clase, dar pentru care „nu avem încă procedura operațională efectivă și materialele necesare pentru realizarea acestei proceduri”.

Întrebat de Tudor Mușat ce le-ar mai trebui elevilor, părinților, profesorilor și autorităților pentru ca școlile să se redeschidă cu succes măcar pe termen scurt, sau mai exact ce simte că nu s-a spus, Alexandru Rafila a explicat: „Acum, nu știu dacă nu s-a spus. Noi de obicei spune foarte multe, și câteodată nu facem multe lucruri. Sunt două chestiuni pe care eu le consider importante.

Personalul didactic și nedidactic cred că s-a dezobișnuit, dacă vreți, de situația în care școala începuse. Știți bine, în octombrie, s-au întrerupt cursurile și intraseră într-o anumită rutină în ceea ce privește procedurile, dezinfecția, aerisitul, circuitele pentru copii, deci toate chestiunile acestea trebuie rememorate rapid.

Trebuie făcute exerciții încât începerea școlii să fie într-un mediu în care oamenii știu ce au de făcut, adică să nu învețe ce proceduri trebuie aplicate atunci când sunt copii în clasă.

Or, părinții dacă vor ști că școala este pregătită din acest punct de vedere, cadrele didactice, personalul nedidactic știu ce au de făcut, văd că instalațiile sanitare sunt curățate, dezinfectate periodic, există o procedură privind aerisirea claselor, orarul oferă intercalarea programului încât să fie mai puțini copii în pauză în același timp, eu cred că și părinții atunci vor avea o mai mare încredere”.

„Pentru că noi nu discutăm despre încrederea copiilor, ea, nu că nu este importantă, este mai puțin evidentă, mai ales pentru copiii mici. Ei sunt dornici să revină la școală, să își întâlnească dascălii și colegii, în mod evident, și atunci noi avem două categorii care sunt îngrijorate – o categorie reprezentată de cadrele didactice, și acolo în mod evident vaccinarea și respectarea acestor proceduri despre care discutăm sunt importante; a doua categorie reprezentată de părinți care vor, evident, să își protejeze copiii și ceilalți membri ai familiei, și părinții trebuie să fie informați foarte transparent, foarte clar periodic legat de modul în care se desfășoară activitatea în școală, pentru ca să aibă încredere și să își trimită copiii la școală fără ezitare”, a mai spus Alexandru Rafila.

3 comentarii la “Rafila: Începerea școlii trebuie să fie într-un mediu în care oamenii știu ce au de făcut

  1. & Sunteți de părere și că „rolul politic” al măștilor este acela de a atrage atenția și a arăta că, „Timpul vorbelor a trecut, a venit vremea faptelor !” , ? Probabil o exprimare folosită de Klaus Iohannis , ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *