Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a afirmat, joi, că liberalii „nu pot să abdice în măsurile privind pensiile și salariile, chiar dacă traversăm un context dificil”, de la stimularea celor care muncesc și acordarea de pensii pe bază de contributivitate.
„Un subiect pe care doresc să-l abordez reprezintă principiile liberale de la care PNL nu poate să abdice în măsurile privind pensiile și salariile, chiar dacă traversăm un context dificil: stimularea celor care muncesc. Salariul trebuie să rezulte din productivitatea muncii și din calificarea profesională a angajatului. Ar fi îmbucurător să aflăm că, din negocierile care s-au purtat și care vor continua în Consiliul Tripartit, salariul minim va fi majorat la o valoare de 3.000 de lei. Chiar dacă avem certitudinea că salariul minim va crește, rămâne un mare semn de întrebare cu privire la evoluția salariului pentru persoanele care au calificări înalte: profesori, ingineri, cercetători. Nu cred că ne dorim o egalizare salarială în România și nici o destimulare totală a tinerilor de a urma toate treptele sistemului de învățământ. România are nevoie de o clasă de mijloc puternică, pentru care s-a făcut foarte puțin în ultima vreme. Dacă unii încă își mai pun întrebări de ce tinerii valoroși continuă să plece din țară, ar trebui să reflecteze la nivelul salarial pentru cei calificați”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferință de presă, conform agerpres.ro.
Turcan cere ca pensiile să fie bazate pe contributivitate și majorarea lor să acopere în întregime indicele de inflație.
„Pensia bazată pe contributivitate. Este deosebit de important să nu se abdice de la acest principiu, pentru că ar fi profund nedrept ca o persoană care a muncit peste 40 de ani să aibă venituri similare cu o persoană care nu a realizat nici stagiul minim de cotizare de 15 ani!!! Se încheie anul și nu cunoaștem nicio propunere concretă a Ministerului Muncii cu privire la pensiile speciale și diminuarea inechităților dintre pensionari!! Am lăsat proiecte la minister, care pot reprezenta o bază de plecare pentru actualul ministru. (…) Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme și în deficitul bugetar asumat, precum și în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul Muncii. Nu putem accepta la nesfârșit ca pensiile contributive să nu beneficieze de majorarea meritată, în timp ce pensiile speciale rămân încă neatinse, inechitățile persistă, iar pensia minimă pare să fie privilegiată în raport cu pensionarii care au muncit toată viața”, a mai spus Raluca Turcan.
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, insistă ca protecția socială să fie acordată doar celor care au nevoie.
„În mandatul meu de ministru, am demarat și susținut programe de sprijin de tipul one-off, sume de sprijin, însă pentru persoanele vulnerabile, cu venituri mici. Este foarte grav, periculos chiar și profund inechitabil să se discute în spațiul public despre generalizarea acestui tip de ajutoare! Voucherele sau alte tipuri de ajutoare pot fi soluții punctuale. Însă nu măsuri de creștere a veniturilor pe termen lung. Nu putem accepta ca o politică ce trebuie să fie țintită să devină regulă generală”, a adăugat Raluca Turcan, în conferința de presă.
