Skip to content
Politică

„Rambo” din PSD vrea ca evazioniștii să fie liberi dacă achită prejudiciul

cotidianul.ro

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu (poreclit „Mitralieră” și „Rambo”) vrea ca evazioniștii să fie liberi dacă achită prejudiciul.

Un proiect de lege semnat de către mai mulți deputați PSD propune ca pentru infracțiuni de evaziune fiscală, care atrag condamnări la închisoare între 2 și 15 ani, cu posibilitatea majorării, să fie clasat dosarul de urmărire penală sau închisoarea cu executare să fie transformată în condamnare cu suspendare, dacă persoana urmărită penal sau condamnatul achită ori se angajează să acopere integral prejudiciul constatat.

Inițiatorul proiectului de lege este deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru activități economice incompatibile cu funcția de deputat, scrie Profit.ro.

Autorul își justifică inițiativa prin condițiile de detenție și gradul de aglomerare faptul din sistemul judiciar românesc și numeroasele cauze în care România a fost condamnată de instanțele internaționale pentru aceste condiții.

„Trebuie avut în vedere că scopul pedepselor este prevenția, reeducarea dar și recuperarea prejudiciilor și nu menținerea unei persoane în detenție, fapt ce atrage și mai multe chetuieli din partea statului. Dacă inculpatul acoperă în totalitate prejudiciul și nu mai execută pedeapsa efectivă cu închisoarea, statul va avea de câștigat de două ori: va recupera prejudiciul creat integral într-un timp relativ scurt și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului. Astfel, se vor evita situațiile actuale în care statul nu recuperează prejudiciul ori îl recuperează foarte greu și într-un timp îndelungat”, susține autorul inițiativei de act normativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *