Biroul Permanent a retrimis la Comisia Juridică rapoartele pentru senatorii Ion Ariton și Varujan Vosganian pe motiv că cei doi nu şi-au spus punctul de vedere în faţa colegilor din comisie, informeză B1.
În urmă cu o săptămână, comisia Juridică a dat un raport pozitiv pentru cererile de urmărire penală pentru Varujan Vosganian și Ion Ariton, membrii comisiei votând în unanimitate pentru avizul celor doi senatori.
Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat Senatului declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale fața de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participatie improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.
Totodată, Tiberiu Nițu a trimis Senatului și cererea DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.
