Skip to content
Politică

Rareș Bogdan: Pesediștii și-au băgat copiii prin ministere, prin ambasade, alte instituții, iar pe ceilalți i-au împins să caute alte patrii sau i-au lăsat fără părinți

Inquam Photos / Octav Ganea

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și liderul delegației române din PPE, într-o postare pe pagina personală de socializare, îndeamnă românii să iasă la vot, duminică, în turul 2 al prezidențialelor.

Europarlamentarul susține, în postarea sa, că „România poate deveni o poveste de succes doar dacă electoratul contribuie la scrierea ei”.

„România are potențialul de a se transforma într-o poveste de succes” – vedeți că și alții consideră la fel? Duminică învingem, asta nu poate fi contestat, dar trebuie să existe o prezență mare la vot. Cancelariile statelor puternice sunt cu ochii pe noi. Vor să afle ce semnal dau cetățenii, pentru a căpăta certitudinea că țara noastră nu va mai fi un teritoriu pe care corupții îl pot acapara. Căci lupta nu s-a încheiat! Duminică facem un pas mare, dar vocea voastă este esențială. Oameni buni, România poate deveni o poveste de succes doar dacă electoratul contribuie la scrierea ei. Adică o dezvoltare bazată pe morală, pe competență, pe muncă, pe iubire. Țineți minte ce vă spun: va veni o vreme când veți spune cu mândrie „am votat”. Știți de ce? Vă veți simți parte a acestei povești de succes. Veți avea șansa de a vă afirma, de a fi auziți, de a arăta ce puteți! România are un președinte și un guvern care trag în aceeași direcție, iar efectele se vor vedea. Participarea cetățeanului începe cu un vot. Urmează alegerile locale, parlamentarele, trebuie să câștigăm. Știu, ați mai auzit acest tip de mesaje. Sunt conștient că răbdarea dumneavoastră nu mai are multe resurse. Dar mai știu ceva, din discuțiile cu voi: cei nehotărâți simt imboldul de a avea încredere încă o dată. Uite, cântăriți lucrurile: disperarea PSD este atât de mare încât recurge la atacuri incalificabile, mitocănești, mizerii fără seamăn. De cealaltă parte avem un om care, acum 5 ani spunea așa „decât să fiu mitocan, mai bine pierd alegerile”. Țineți minte, nu? Și acum, ca atunci, PSD recurge la josnicii. Vă amintiți că unul dintre reproșuri era că domnul președinte nu are copii? Păi uite cum stăm: Klaus Iohannis are un proiect de țară dedicat exact viitorului copiilor: România educată!! Proiectul este urmarea pasului spre normalitate, este consecința României normale. În timp ce președintele României se gândește la toți copiii, Dăncilă se gândește doar la al ei. Pesediștii și-au băgat copiii prin ministere, prin ambasade, alte instituții, iar pe ceilalți i-au împins să caute alte patrii sau i-au lăsat fără părinți. Pesediștii au făcut bani doar pentru ei. A venit vremea ca binele să fie accesibil tuturor. Hai că putem!!”, scrie Rareș Bogdan pe pagina de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *