Skip to content
Politică

Rareș Bogdan (PNL), după ce ‘Fantoma albă’ din Piața Victoriei a fost transferată la altă unitate: ‘Poate noul ministru îl apropie de Rahova!’

Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, critică dur demersul ”omului în alb” din Piața Victoriei, colonelul Dumitru Paraschiv, de a da în judecată Jandarmeria pentru că a fost detașat la Cernavodă, scrie B1.

Omul ăsta are un tupeu incredibil!! Nu-i place că a fost mutat la Cernavodă!! În primul rând, el nu și-a primit pedeapsa pentru 10 august! A fost trimis în vacanță până se liniștesc apele, probabil cu promisiunea că-și va relua postul. Sau altă poziție care să-l satisfacă. Acuma, când se sperie că-i pleacă stăpânii și șansele să fie „dezgropat” scad, sare la cap! Să se bucure de poziția actuală, că poate noul ministru desecretizează documentele privind 10 august, așa cum ar fi legal, și îl apropie de Rahova! Dar oare de ce nu-i place la Cernavodă? N-are nicio bătută, nicio gazare în masă de coordonat?
CER VINOVAȚII PENTRU 10 AUGUST!
„, scrie Rareș Bogdan pe Facebook.

Colonelul Dumitru Paraschiv, comandant al brigăzii speciale de intervenţie Vlad Ţepeş, supranumit „Fantoma albă” în urma incidentelor din 10 august 2018, a dat în judecată Jandarmeria Română.

Potrivit informațiilor postate pe portal.just.ro, Dumitru Paraschiv a depus o plângere împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pe data de 4 octombrie, obiectul fiind un litigiu privind funcţionarii publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *