Invitat la „Puterea Știrilor”, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Extern (ARICE), Rareș Burlacu, a declarat că anul trecut au intrat în România „nu mai puțin de 12 miliarde de dolari, în special investiții în manufactură, în partea de dezvoltări imobiliare, în proiecte de cercetare”. De asemenea, el a precizat că agenția are, în acest moment, 55 de atașați comerciali în toată lumea, „de la Washington și până în Coreea de Sud, din Italia și până în Belgia sau în Danemarca”.
PS News: Care sunt atribuțiile și funcțiile acestei agenții nou înființată pe care o conduceți?
Rareș Burlacu: Agenția Română de Investiții Străine și Comerț Exterior abreviere e (ARICE), evident, se ocupă cu atragerea investițiilor străine în România, este prima menire pe care o avem. Nu mai puțin de 12 miliarde de dolari au intrat în România anului trecut, în special investiții în manufactură, în partea de dezvoltări imobiliare, în proiecte de cercetare, e un spectru destul de larg, interesant, cu un potențial enorm.
Sigur că nu toate aceste investiții trec prin sistemul guvernamental de care vă spuneam. Sunt companii care pot genera proiecte în urma discuțiilor, dialogului amorsat cu companii care se ocupă cu așa ceva. Dar o parte, evident, trec și prin oficiile guvernamentale pentru chestiuni care țin ba de autorizații, ba de implementarea pe teritoriul României, ba pentru anumite servicii pe care agenția le oferă. Asta e ceva mai nou, tocmai pentru a ne si asigura că aceste proiecte se desfășoară după un anumit parcurs și evoluția este una dorită de ambele părți. Asta ar fi prima parte. Comerțul exterior se înglobează în strategia Guvernului de a echilibra balanța comercială a României.
Avem 55 de atașați comerciali ai României în acest moment, dintr-un total de 76 disponibili în cadrul legal care ne-a fost atribuit. De la Washington și până în Coreea de Sud, din Italia și până în Belgia sau în Danemarca, veți găsi persoane care reprezintă statul român ca o interfață între acesta și parteneri locali, fie guvernamentali sau economici, pentru a genera anumite proiecte care pot fi benefice țării noastre, în așa fel încât fie să atragem investiții, fie să exportăm cât mai mult pe piețe și aici am putea să dezvoltăm inclusiv pe piețe pierdute de-a lungul celor trei decenii scurse de la Revoluție și pe care dorim să revenim cu siguranță în urmă.
PS News: Care sunt aceste piețe?
Rareș Burlacu: Sunt studii pe care le abordăm și pe care le elaborăm în acest moment. Dincolo de faptul că, știți, aparținem acestui bloc comunitar, Uniunea Europeană, sau că avem un CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement – n.r.) între Canada și Uniunea Europeană, tratat de liber schimb în cadrul căruia putem exporta produse fără ca acestea să beneficieze de o taxă vamală la intrarea în Canada sau una cât mai mică, în funcție de categorii, putem exporta pe piețele africane, în Asia îndepărtată.
Îmi place să lucrez pe baza unor strategii extrem de bine definite, care au ulterior un plan operațional, cu obiective, cu indicatori, cu rezultate în așa fel încât să ne atingem cu toții obiectivele pe care ni le asumăm. Și nu în ultimul rând, urmărim evoluția companiilor românești în străinătate. Spre surprinderea mea plăcută, sunt din ce în ce mai multe firme care doresc să dezvolte piețe pe în diferite țări, fie din Uniunea Europeană sau chiar în Statele Unite și în Canada, din diferite servicii construcții, prestări de servicii, ș.a.m.d. Unele chiar pot genera proiecte industriale, ceea ce mă bucură enorm de mult.
Și iată că avem și această menire în cadrul atribuțiilor care mi-au fost conferite, de a le urmări, cum vă spuneam, evoluția, și de a le acorda un suport, inclusiv prin această rețea de care vă povesteam de 55 de persoane prezente în diferite colțuri ale lumii.
PS News: Care este abordarea pentru atragerea investițiilor străine în România?
Rareș Burlacu: Nu cunosc ce s-a făcut înainte sau încep să cunosc din ce în ce mai mai mult, dar aș vrea să mă abțin în a face comentarii asupra modului în care a funcționat până acum. Cel puțin încă o dată, în toți acești ani scurși de la Revoluție încoace, aș vrea să ne concentrăm, cum vă spuneam, pe chestiuni specifice, extrem de precise. Și în acest cadru pot să vă spun că am făcut apel inclusiv la organizații internaționale consacrate, al căror obiect de activitate este chiar acesta, de a contribui, de a găsi soluții și perspective pentru produsele românești, atât în ce privește atragerea de investiții străine, cât și în ce privește sectoarele pe care le-am putea prioritiza îndată ce acestea vor fi terminate, cu siguranță voi veni să vi le prezint în așa fel încât să avem un tablou generat, cum vă spuneam, de analize cât mai pertinente.
