Skip to content
Puterea Știrilor Video

Război în Ucraina. Ben-Oni Ardelean: Reacția pe care leadershipul american a avut-o a fost una foarte slabă

Inquam Photos / Octav Ganea

În momentul acesta, din punctul meu de vedere, reacția pe care leadershipul american a avut-o a fost una slabă, foarte slabă, spune deputatul PNL Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.

„Eu cred că a fost o conjunctură nefericită. În momentul acesta, din punctul meu de vedere, reacția pe care leadershipul american a avut-o a fost una slabă, foarte slabă. Mă așteptam să fie o reacție mult mai dură. Am avut întâlniri la cel mai înalt nivel în SUA, în luna decembrie, când deja au început să se precipite lucrurile, am avut întâlniri cu un înalt oficial, nu o să îi dau poziția și numele, a Departamentului de Stat, chiar aici în România, și i-am spus următorul lucru: În Al Doilea Război Mondial, România a fost de partea câștigătoare și cu binecuvântarea marilor puteri am fost lăsați pe mâna rușilor. Lucrurile acestea nu vreau să se întâmple acum, într-o negociere cu Rusia(…).

Eu cred că atunci când intri într-o astfel de bătălie trebuie gândit cap coadă ce se întâmplă pentru că altfel riști ca parte din apanajul strategic să scape de sub control și în momentul respectiv să ajungi să ai o victorie amară sau să nu ai deloc o victorie”, a declarat deputatul PNL Ben-Oni Ardelean, la Puterea Știrilor.

Joe Biden a anunțat interzicerea aeronavelor rusești în spațiul aerian al SUA

Amintim că, în primul său discurs despre Starea Uniunii în Congresul SUA, preşedintele american Joe Biden a anunţat că Statele Unite se vor alătura aliaţilor lor şi vor interzice zborurilor ruseşti să folosească spaţiul aerian american. „În această seară anunț că ne vom alătura aliaților noștri pentru a închide spațiul aerian american tuturor zborurilor rusești, izolând și mai mult Rusia și adăugând o presiune suplimentară asupra economiei lor”, a spus președintele Biden.

„Oficialii americani cred că vor exista în continuare modalități prin care americanii pot ieși din Rusia dacă zborurile rusești nu pot ajunge în SUA”, a precizat Biden, invocând opțiunile de tren în afara țării ca fiind o posibilitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *