Skip to content
Politică

Război total! Ponta, acuzații grave la adresa lui Iohannis

Război total! Ponta, acuzații grave la adresa lui Iohannis

Premierul Victor Ponta a declarat joi la România TV că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să fie mai echilibrat în declaraţii atunci când a fost întrebat ce părere are despre afirmaţiile şefului statului potrivit cărora ar fi un lucru bun să treacă moţiunea de cenzură. În acest sens, şeful Guvernului a precizat că „mă întreb dacă domnia sa (n.r. Klaus Iohannis) nu a făcut presiuni ca să fiu trimis în judecată”.

Premierul Victor Ponta a precizat că şeful statului ar trebui să fie mai echilibrat în declaraţii după ce a fost întrebat despre faptul că Klaus Iohannis a declarat că ar fi un lucru bun să treacă moţiunea de cenzură pentru că trimiterea sa în judecată pune România într-o situaţie unică în România, informează romaniatv.net.

„Eu mă întreb dacă nu cumva domnia sa (n.r. Klaus Iohannis) nu a făcut presiuni ca să fiu trimis în judecată? Că deja aceste declaraţii mi se par anormale din partea preşedintelui României. Dacă vorbim de preşedintele PNL, sigur Alina Gorghiu poate spune ce îi trece prin cap. (…) Preşedintele României ar trebui să fie mai echilibrat şi să ne trateze pe toţi ca fiind cetăţeni ai României. Nu pnl-iştii sunt cetăţeni de gradul 1 şi noi ceilalţi de gradul 2 sau 3. Aşa cred eu că ar trebui să fie normal”, a declarat premierul la postul de televiziune menționat.

Întrebat ce presiuni ar putea să facă preşedintele Klaus Iohannis, Victor Ponta a răspuns că bănuieşte că are motivele sale.

„Nu ştiu dacă e aşa de bucuros bănuiesc că are motivele sale sau cunoştinţele sale”, a precizat şeful Guvernului.

Premierul a menţionat că aceasta este singura moţiune pe care o mai pot depune liberalii, precizând că acum guvernul îşi va putea vedea de treabă până în februarie:

„Eu cred că este o veste bună moţiunea de marţi. Le-am spus şi colegilor miniştri că e singura moţiune care pot să o facă cei de la PNL. Va pica moţiunea şi, practic, de miercuri până în februarie putem vedea de treabă şi nu stăm să mai pierdem timpul cu ifose politice ale PNL sau ale oricui altcuiva”, a mai adăugat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *