Fostul premier Dacian Cioloş a anunțat în urmă cu câteva zile, că va lansa un partid, care se va desprinde din Platforma România 100. Mai mult, fostul premier a susținut că această nouă formaţiune va participa şi la următoarele alegeri, indiferent când vor avea ele loc.
În acest context, jurnalistul Răzvan Dumitrescu a acordat o declarație pentru PSnews.ro, în care a comentat șansele de reușită a noului proiect de pe scena politică românească.
„Domnul Cioloș are o chestiune de explicat, și o să vedem dacă așa stau lucrurile la viitoarele alegeri, în măsura în care va candida: ori de câte ori i s-a propus să candideze, a luat distanță, nu-i plăcea costrucția care îl sprijinea, pentru că l-au sprijinit și PNL și USR, sigur, cu costuri pentru PNL, care a înghițit de la USR o migrare de electorat. Domnul Cioloș nu a zis atunci nimic, nu a vrut să candideze, nu a vrut să se expună. Eu sunt tare curios ce va face domnul Cioloș dacă într-adevăr va candida, în ce măsură dânsul chiar este o locomotivă electorală. După ce vedem lucrurile acestea, poate că o să ne dăm seama și de ce oameni cu experiență cât de cât politică, chiar dacă sunt membri de filială, îl evită pe domnul Cioloș”, a declarat Răzvan Dumitrescu.
Mai mult, realizatorul de la Antena 3 a susținut că ”deocamdată Dacian Cioloș a reușit să ne demonstreze că poate fi mai degrabă o piatră de moară decât un vector de imagine”.
”Deocamdată dânsul a reușit să ne demonstreze că poate fi mai degrabă o piatră de moară decât un vector de imagine. Mi-e greu să cred că va rupe PNL luând oameni din partid, dar poate să rupă din electoratul PNL -PD, e foarte greu și de văzut și cum arată electoratul acesta. Oricum este un electorat mult mai fragil decât era electoratul PNL-ului vechi. Un partid d-ăsta de dreapta ar putea să le creeze probleme liberalilor. Eu cred însă că oamenii vor i mult mai prudenți, până în alegerile viitoare mai este ceva timp, văzând ce s-a întâmplat cu USR-ul. Cred că vor fi mult mai prudenți, mai ales cei care votează PNL-ul sau sau care sunt de dreapta. Chestiunile astea făcute ad-hoc, care nu pleacă de jos în sus, nu aduce voturi”, a conchis jurnalistul.
