Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a arătat ce se ascunde în spatele acțiunii disciplinare deschise de către Inspecția Judiciară (IJ) împotriva procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și a adjunctului Marius Iacob.
CITIȚI ȘI: UPDATE Bătăi de cap pentru Kovesi: Inspecția Judiciară i-a deschis acțiune disciplinară
Pentru început, Răzvan Dumitrescu a ținut să remarce tăcerea de până acum a Inspecția Judiciară și a Consiliului Superior al Magistraturii (în subordinea căruia se află IJ), realizatorul de la Antena 3 criticând defectuoasa solidaritate de breaslă (care a mers până la mușamalizări) a procurorilor. Mai mult: ziaristul a atras atenția că, spre deosebire de procurori, politicienii erau admonestați de către CSM la cea mai benignă critică formulată la adresa unui magistrat sau a altuia.
„De câte ori politicienii solicitau o chestie de genul ăsta, aduceți-vă aminte că se spunea că este ingerință în treburile justiției. De câte ori un politician făcea o declarație de un anumit tip, se sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, ca să apere reputația și onoarea magistratului despre care se făcea vorbire în declarația politicianului. Acum nu mai există acest argument (cum c-ar fi politică chestiunea). Așteptăm să vedem ce zice Inspecția Judiciară. Pe mine mă miră foarte mult că, la câte s-au scris și s-au spus, de-abia acum Inspecția Judiciară se sesizează cu privire la anumite chestiuni. Lucrul ăsta nu înseamnă că, dacă te sesizezi, automat persoana respectivă e vinovată, dar înseamnă că faci niște verificări. Faptul că până acum nici măcar n-au vrut să facă anumite verificări denotă felul defectuos – în opinia mea – în care funcționează sistemul ăsta. Și funcționează defectuos pentru că au fost lăsați ei între ei să-și facă treburile. Nicăieri în lume n-o să vedeți în acest grad că sunt lăsați ei între ei să-și facă treburile. Nicăieri în lume! Sunt țări în care procurorii sunt în subordinea ministrului Justiției; în alte țări, procurorii sunt direct în subordinea prim-ministrului – de pildă. Iar justiția se înfăptuiește în sala de judecată – într-adevăr. Judecătorii sunt cei care sunt independenți, inamovibili și așa mai departe. La noi s-a dorit ca totul să fie scos de sub orice tip de control și au fost lăsați procurorii pe mâna lor (înșilor – n.r.). Aduceți-vă aminte că CSM-ul are secție de procurori și secție de judecători. Deci dacă problema aparține procurorilor, se verifică de către secția de procurori. Adică te și întrebi dacă nu e valabil proverbul românesc «Corb la corb nu-și scoate ochii»”, a afirmat Dumitrescu.
Întrebat de ce crede că IJ a ales tocmai acest moment ca s-o tragă la răspundere pe Codruța Kovesi, Răzvan Dumitrescu a răspuns într-o notă ironică: „N-am de unde să știu, dar bănuiesc că, după ce au digerat toate sarmalele de Sărbători, s-or fi gândit că mai au și alte treburi. Zic și eu!”
Pe de altă parte, omul de televiziune a continuat să-și exprime indignarea în legătură cu faptul că până acum Inspecția Judiciară nu a avut ochi să vadă derapajele nu doar ale Laurei Kovesi, ci și ale procurorului general Augustin Lazăr.
„E atât de tardiv, dar există și niște reacții care au ieșit de sub normal. Ministrul Justiției a fost un tip ponderat în declarațiile sale – totdeauna a încercat să nu folosească cuvinte tari, să fie un fel de Înțeleptul Solomon (să dea și-n stânga, și-n dreapta). Cu toate astea, l-au atacat în toate felurile, cu legile justiției. Existau mai multe declarații politice ale domnului Augustin Lazăr la un moment dat sau ale doamnei Kovesi (care se filma și dădea interviuri peste tot, despre cum trebuie să arate legile justiției, într-o țară în care doar Parlamentul are drept de legiferare – pentru că există separația puterilor). Și ce să vezi: nimeni nu s-a sesizat atunci (nă refer la CSM)! Dacă declarațiile despre justiție veneau de la politicieni, imediat săreau în sus. Deci culmea: politica penală a unui stat o face Guvernul, iar legile le face Parlamentul. Deci, în calitatea lor de legiuitori, ei aveau tot dreptul să se refere la cum funcționează sistemul judiciar, pentru că declarațiile lor nu influențau funcționarea acestuia”, a subliniat gazetarul.
În încheiere, l-am întrebat pe Răzvan Dumitrescu dacă – în opinia lui – mutarea IJ va cântări greu pentru ministrul Justiției, astfel încât Tudorel Toader să poată fi mai repede convins a solicita revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA. La rândul lui, Dumitrescu a atras atenția că ultimul cuvânt îl are președintele Klaus Iohannis, iar acestuia i-a fost de folos până acum șefa Direcției Naționale Anticorupție în lupta împotriva PSD.
„Nu cred că mai contează, dintr-un simplu motiv: indiferent ce propunere face ministrul Justiției, decizia o ia președintele României. Și eu sunt convins că domnul președinte al României nu poate fi influențat de Inspecția Judiciară și de verdictele acesteia – indiferent cum sună verdictele. Aduceți-vă aminte că domnul președinte al României a intrat în mandat cu o declarație extrem de normală (să mai terminăm cu cătușele la televizor). A fost singura și ultima, după care a traversat repede linia aia a normalității în partea ailaltă, pentru că i-au sărit în cap niște oameni, pe Facebook și pe alte zone de social media și nu numai. Dacă abandonăm normalitatea doar pentru că unii se țin de stâlpul de semafor când sunt luați de jandarmi, alții se cocoță pe craca unui pom, ca să facă nu știu ce… Bun; e-n regulă: e democrație. Dar până la urmă normalitate mai avem aici? Eu cred că domnul Iohannis nu se va lăsa influențat, ci se va gândi la interesele sale politice (în opinia mea), pentru că domnul Iohannis în momentul de față nu are la îndemână alt instrument decât nuielușa procurorilor – în situația în care (desigur) procurorii ar face un joc din care președintele să profite. Dânsul n-are Guvernul lui, n-are Parlamentul lui. Prin urmare, situația în care ar demite-o pe doamna Kovesi, dânsa – pe drept sau pe nedrept – este singura care îi ia pe ăștia de la putere (că oricum îi ia mai mult pe ăștia de la putere decât pe ăilalți), indiferent de rezultatul votului și indiferent de ce vom constata peste 2-3 ani. Deci eu nu cred că domnul președinte Iohannis se va debarasa de singura chestiune care îi servește în momentul ăsta, indiferent de cât de grave ar fi lucrurile săvârșite de doamna Kovesi”, a conchis jurnalistul.
