Skip to content
Politică

Reacția Alinei Gorghiu după demisia lui Varujan Vosganian din PNL

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a oferit, prin intermediul contului său de Facebook, prima reacție cu privire la demisia lui Varujan Vosganian din Partidul Național Liberal.

Gorghiu a declarat că demisia lui Vosganian reprezintă un gest la care se aștepta, dar care nu rezolvă decât parțial prejudiciul de imagine.

Aceasta a adăugat că ia în calcul schimbarea statului  pentru ca astfel de situații să fie evitate pe viitor.

„Rolul parlamentarilor nu este de a decide în locul judecătorilor. După discuția avută cu domnul Vosganian de astăzi, luni voi participa la ședința grupului parlamentar al senatorilor PNL pentru a mă asigura că astfel de accidente nu se vor mai repeta. Demisia domnului Varujan Vosganian este un gest pe care îl așteptam, dar care nu rezolvă decât parțial prejudiciul de imagine. Am convingerea că în perioada următoare vom găsi soluții, inclusiv prin schimbarea statutului, pentru a avea un răspuns mai prompt în astfel de cazuri. Noul PNL este unicul partid care poate răspunde sincer nevoii de reformă și modernizare a clasei politice. Dacă noi nu vom reuși, lăsăm loc unor mișcări politice, cu potențial periculos pentru evoluția României”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *