Skip to content
Politică

UPDATE Vizită surpriză în Parlament/ Reacția drastică a ambasadelor SUA și Marii Britanii privind modificările propuse la Codul Penal

Ambasadele SUA și Marii Britanii au reacționat cu privire la modificările propuse la Codul Penal.

UPDATE – O vizită surpriză a avut loc, miercuri, în Parlament.

Este vorba despre oficialul SUA. Acesta ar fi mers în vizită la președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Totodată, la discuție ar fi participat și premierul Victor Ponta dar și câțiva din inițiatorii proiectului de schimbare a Codului de Procedură Penală.

Astfel, Ambasada Statelor Unite transmite că orice modificare trebuie analizată și discutată în mod transparent, declarându-se îngrijorată.

“Urmărim îngrjiorările generate de amendamentele propuse de Parlament la Codul Penal și Codul de Procedura Penală în aceasta săptămână. Orice modificări aduse acestor coduri trebuie analizate cu atenție și în mod transparent de toate părțile interesate, pentru a se asigura ca aceste modificări nu subminează progresele recente obținute de România în consolidarea statului de drept și în lupta anti-corupție. Așa cum am mai declarat, astfel de rezultate ar fi un semnal descurajator, mai ales pentru investitori. Transparența, predictibilitatea și stabilitatea sunt factori esențiali pentru atragerea în România a investitorilor locali și internaționali”, susține Ambasada SUA la București, potrivit B1 TV.

În același timp, Ambasada Marii Britanii notează, pe pagina oficială de Facebook că, ”Parlamentul trebuie sa sprijine institutiile sistemului judiciar si statul de drept”.

”Urmărim îndeaproape și am luat notă de preocupările semnalate referitor la propunerile de modificare a Codului de Procedura Penală și a Codului Penal. Așa cum recomandă raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, Parlamentul trebuie să sprijine instituțiile sistemului judiciar și statul de drept”, se arată în mesajul transmis de Ambasada Marii Britanii la București.

Citește și: Parlamentarii par să fi pus „gând rău” Codului de Procedură Penală. Ce amendament a fost admis de senatorii juriști

Reacțiile reprezentanțelor diplomatice vin după ce senatorii Ioan Chelaru, Ovidiu Donțu și Cristiana Anghel au propus un amendament ce va fi discutat în Comisia Juridică. Cei trei vor ca măsura arestării preventive să se aplice doar în baza unor ”indicii temeinice”, nu doar a unor ”suspiciuni rezonabile” ca până acum, potrivit b1.ro.

2 comentarii la “UPDATE Vizită surpriză în Parlament/ Reacția drastică a ambasadelor SUA și Marii Britanii privind modificările propuse la Codul Penal

  1. Nici un amasador nu-si poate permite sa se implice in politica unui stat
    Ne-au mancat un referendum de 7,5 milioane de voturi.

  2. A sosit desantul metropolei in Parlamentul coloniei. De ce ne place sa fim slugi? O sa mai ridicam vreodata capul din pamant? Prosti ar fi parlamentarii daca ar ceda presiunilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *