Sâmbătă, europarlamentarul Cristian Preda, e a fost exclus din PMP, în urma unor acţiuni „care au lezat statutul Partidului Mişcarea Populară”.
Vicepreşedintele PMP Cristian Preda a solicitat, recent, în Colegiul Naţional al partidului demiterea Elenei Udrea din fruntea PMP.
În acest context, Preda, într-o postare pe pagina sa de Facebook, transmite că excluderea sa nu e statutară, afirmând că e mai rău ca la comuniști.
Excluderea mea din PMP e nestatutară. Nu am fost înștiințat că o asemenea chestiune se va afla pe ordinea de zi a organismelor care au discutat-o – Consiliul Executiv Național din 17 noiembrie și Colegiul Național de azi. Nu mi s-a spus nici măcar că acestea se reunesc, deși eram membru în ambele. În consecință, mi-a fost încălcat dreptul de a mă apăra. E inimaginabil ca un partid membru al PPE să procedeze așa. E mai rău ca la comuniști! Din câte înțeleg, totul a fost improvizat, urmând umorile șefei. Dar de ce azi? E vorba probabil despre o reacție la declarația mea de ieri, în care anunțam că mă interesează cursa pentru șefia PMP..Țin să le mulțumesc colegilor care nu au votat abuzul comis de Udrea, fiindcă înțeleg că excluderea nu a fost susținută unanim. Voi căuta să văd dacă pot contesta decizia, fiindcă tare mă tem că PMP nu mai funcționează normal.
UPDATE Acum remarc că în comunicatul PMP se vorbește atât despre majoritate absolută, cât și despre unanimitate atunci când e pomenit rezultatul votului referitor la excludere. Am căutat să iau legătura cu membrii conducerii PMP, dar nu a răspuns nici măcar unul. Curajul opiniei…”, scrie Preda pe pagina sa de Facebook.
