Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că Traian Băsescu a încercat să pună presiune psihică asupra sa, atunci când a spus că ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă.
„A fost o presiune psihică pe care domnia sa a încercat să o exercite asupra mea în calitate de membru şi comunicator al comisiei de anchetă Nana, în care era vizată şi parte din familia domniei sale”, a declarat Gabriela Firea, potrivit antena3.ro.
Firea precizează că intenția lui Băsescu a fost clară, „de a amenința și șantaja un senator al României și de a umili un cetățean al acestei țări”.
„Consider că intenţia sa a fost clară, aceea de a ameninţa şi şantaja un senator al României şi de a umili un cetăţean al acestei ţări. Într-o democraţie, aşa cum ne dorim să fim, aceste fapte sunt pedepsite de lege şi anchetatorii vor decide care să fie această pedeapsă”, a adăugat senatorul.
