Skip to content
Politică

Reacţia lui Tolontan, după acuzațiile ministrului de Interne: Este o insultă!

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, în cursul zilei de joi, că a remarcat implicarea unor personalități publice, formatori de opinie sau membri ai unor formațiuni politice pentru susținerea protestelor de stradă.

Astfel, ministrul i-a nominalizat ca fiind ”agitatori de opinie” pe Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Emilia Șercan, Lucian Mândruță, Nicușor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan și Andrei Gheorghe. ”Ne-am confruntat cu situații în care pe site-urile de socializare au fost postare adrese de domiciliu al unor lideri politici și numerele de telefon ale miniștrilor, ceea ce a accentuat și mai mult presiunea străzii și a crescut gradul de emoție negativă!”, a mai precizat Dan.

În replică, jurnalistul Cătălin Tolontan a spus că ideea ministrului că ziariștii au scos oameni în stradă e o insultă la adresa cetățenilor. ”Cetățenii îl plătesc pe ministrul de Interne ca să-i găsească pe huligani în piață, nu pe jurnaliști pe Facebook. Cât despre ideea că cineva îi poate scoate pe oameni în piață, asta este o insultă la adresa lor, a cetățenilor, și proba unei concepții a Guvernului prin care îi infantilizează pe români. În realitate, oamenii au propriile speranțe, probleme, idealuri și nevoi și ce scrie un simplu jurnalist precum Tolontan e ultima lor problemă”, a declarat redactorul șef al GSP, pentru paginademedia.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *