Contactat de PS News, deputatul PNL Florin Roman susține că primarul Iașului, Mihai Chirica, inculpat într-un dosar DIICOT, ”beneficiază de prezumția de nevinovăție”.
„Domnul primar beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la un verdict final al instanței. Eventuala omisiune în sesizarea organelor de urmărire penală trebuia semnalată primarului de secretarul primăriei sau de direcția juridică. Liberalii s-au prezentat de fiecare dată în fața instanței atunci când au fost citați”, a precizat Florin Roman pentru PS News
Mihai Chirica (PNL), primarul municipiului Iași, are calitatea de inculpat în dosarul deschis luni de DIICOT Iași în legătură cu concesiunea unui teren al primăriei către familia unor apropiați.
