Skip to content
Politică

Rectorul Universității din Oradea, reținut de DNA

Rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, a fost reținut în noaptea de marţi spre miercuri de procurorii DNA Oradea pentru fapte de corupţie.

Alături de acesta au fost reținuți și fostul decan al Facultăţii de Ştiinţe socio-umane – Floarea Chipea, preotul Marin Dindelegan, din cadrul Parohiei Ioşia, şi soţia sa – psihologul Camelia Dindelegan, profesor universitar, potrivit antena3.ro.

Reţinerea s-a făcut în dosarul care vizează concursul de promovare a Cameliei Dindelegan în gradul de profesor şi în care, pe 30 martie, procurorii DNA au efectuat mai multe percheziţii în birourile Universităţii.

Potrivit anchetei, soţia preotului Marin Dindelega – şi soră a stareţului Mihail de la Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai influente personaje din Episcopia Ortodoxă – a urcat fulgerător în ierarhie: şefă de laborator la Spitalul de Neuropsihiatrie, angajată în Universitate în 2003, a devenit lector în 2008, conferenţiar în 2013, iar trei ani mai târziu a şi fost unsă profesor, în timp ce alţi conferenţiari stau pe funcţie cu zecile de ani.

Miercuri, cei patru vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *