Skip to content
Educație

Redeschiderea școlilor riscă să se transforme într-un fiasco. Autoritățile anunță măsurile cu trei zile înaintea începutului de semestru

evaluare nationala Inquam Photos / George Calin

Asistăm la o parodie. Guvernul confirmă faptul că redeschiderea școlilor pe 8 februarie nu reprezintă decât un exercițiu de imagine menit să distragă atenția de la alte eșecuri ale guvernării. Astăzi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au susținut o conferință de presă comună, cu trei zile înainte de redeschiderea școlilor, pentru a explica ce măsuri au fost luate și ce ar trebui să facă părinții.

Redeschiderea școlilor pe repede înainte

Exact ca un școlar leneș care nu are chef să învețe din timp, guvernul s-a apucat să redacteze documentul care prevede măsurile pentru redeschiderea unităților de învățământ începând de data 8 februarie cu doar câteva zile înainte de deschiderea propriu zisă a școlilor. Documentul a fost finalizat joi seara, iar astăzi miniștrii Educației și Sănătății vin în fața opiniei publice pentru a ne spune că părinții trebuie să îți dea acordul cât mai repede pentru testarea elevilor. Altfel spus, luni începe școala potrivit, iar zeci de mii de părinți trebuie să își dea acordul în mai puțin de 2 zile.

“Recomandarea este ca acordul părinților să vină cât mai repede, luni, pentru că dacă un copil este suspect, ceilalți să fie testați cât mai repede”, a declarat Voiculescu.

Lipsa de interes a Guvernului față de reluarea cursurilor față în față pentru elevii din pre-universitar este frapantă. Guvernanții fac un exercițiu de imagine, pe repede înainte, sacrificând elevii. Actualul guvern a avut la dispoziție destul timp pentru a gândi reluarea cursurilor. S-au apucat însă să își facă temele înaintea examenului. În loc să pregătească profesorii pentru reluarea cursurilor și să-i includă în schema de vaccinare în prima etapă, guvernanții caută acum soluții rapide.

Sorin Cîmpeanu a spus că materia va fi adaptată: “mizez pe sprjinul cadrelor didactice și sunt sigur că vor găsi soluții”. Soluțiile trebuiau găsite de guvernanți până acum. Pasarea răspunderii către cadrele didactice este tentantă și convenabilă, însă în calitate de ministru al Educației trebuie să oferi soluții, viziune, leadership. Miniștrii Educației și Sănătății nu oferă nici una, nici alta în acest moment.

Prin felul în care acționează autoritățile par a confirma doar ce e mai rău. Anume că școlile se vor redeschide, dar se vor închide rapid. În realitate, în România, menținerea școlilor deschise nu a fost niciodată cu adevărat o prioritate ca în Franța sau Germania, cum nici educația, în ansamblul ei nu a fost o prioritate. Guvernul ar fi trebuit să facă un lucru extrem de simplu: să vaccineze masiv profesorii din pre-universitar încă din prima fază, alături de personalul medical. În Ungaria, autoritățile de la Budapesta au prioritizat un plan național de vaccinare al profesorilor și au pregătit redeschiderea școlilor cu luni de zile înainte de a lua efectiv decizia.

Lipsa de interes pentru educație ne-a adus în acest punct. Totul riscă să se transforme într-un nou fiasco pentru că planificarea este făcută pe genunchi. PNL, USR-PLUS și UDMR vor fi responsabili de un eventual fiasco și în mod normal cineva ar trebui să plătească. Rămâne de văzut dacă improvizațiile din mers gândite acum de guvernanți vor avea vreun efect pozitiv. Șansele sunt să repetăm scenariul de anul trecut, atunci când s-au reînchis școlile la nici două luni de la deschiderea anului școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *