Pe parcursul zilei de duminică, la imobilul din comuna Ciolpani al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, procurorii au realizat o serie de percheziții.
Potrivit referatului DNA, aceasta este și locația unde a avut loc întâlnirea de sâmbătă seara.
La finalul perchezițiilor au fost puse la dispoziția organelor de urmărire penală sumele de 31.350 lei și, mai ales, suma de 18.000 euro.
Sorin Oprescu, precizează procurorii, nu a dorit să dea declarație în cauză, nici în calitate de suspect și nici în calitate de inculpat. Referatul DNA mai arată că din înregistrarea întâlnirii de sâmbătă seară rezultă cu claritate că i-a fost remisă lui Sorin Oprescu suma de 25.000 euro din suma de 60.000 euro pretinsă de la denunțători pentru un contract, iar acesta i-a acceptat.
Din însăși găsirea sumei de 5.000 euro asupra lui Sorin Oprescu, precum și a sumei de 9.400 euro care au fost descoperiți asupra unei martore din dosar, căreia tot Primarul Capitalei i-a remis în aceeași seară, ambele sume menționate erau constituite exclusiv din bancnote ale căror serii corespund cu cele din procesul-verbal, rezultă fără putință de tăgadă însușirea de către inculpat a mitei de 25.000 euro.
