Peste 100.000 de oameni, mulți dintre ei din diaspora, protestau pe 10 august 2018 împotriva guvernului Viorica Dăncilă. Protestele durau deja de mai bine de un an și jumătate.
În ianuarie 2017, oamenii ieșiseră în stradă după apariția informațiilor care anunțau că guvernul va face o reformă în justiția penală, va grația o parte dintre corupți și va dezincrimina abuzul în serviciu.
În noaptea de 31 ianuarie, zvonurile au devenit realitate iar, în miez de noapte, Guvernul a dat Ordonanța de Urgență 13, care punea în practică toate temerile protestatarilor. Ordonanța supraviețuiește doar șase zile. Ea este abrogată sub presiunea unei manifestații la care participă peste 600.000 de oameni.
Inițiatorul ordonanței, ministrul Justiției, Florin Iordache, este demis, iar guvernul condus de Sorin Grindeanu este și el demis, prin moțiune de cenzură, de propriul partid.
Protestele nu se opresc, iar guvernele care au urmat „Executivului OUG 13” au încercat și ele să-și subordoneze Justiția prin propunerea de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, din februarie 2018, sau cele de modificare a codurilor penale, din iunie 2018, respectiv din iulie 2018.
Un alt protest masiv era anunțat pe 10 august 2018. Atunci, intervenția jandarmilor avea să fie în forță. Aceștia au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă. Peste 450 de persoane, printre care și copii, au solicitat îngrijiri medicale. 70 de persoane au ajuns la spital, iar unul dintre participanții la protest a murit câteva zile mai târziu.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei de la acea vreme, Marius Militaru, au susținut că intervenția a fost justificată.
Doru Oprea este unul dintre cei 70 de oameni ajunși la spital. A fost internat zece zile și a fost supus unei operații după ce capacul unei grenade de gaze lacrimogene i-a ajuns în picior. În spital a luat o bacterie cu care s-a mai luptat câteva luni.
El povestește într-un interviu pentru Europa Liberă ce așteptări mai are de la Justiția română pentru care a ieșit în stradă în urmă cu patru ani.
Europa Liberă: Aș vrea să-mi spuneți, în primul rând, ce vă amintiți din data de 10 august?
Doru Oprea: Mi-aduc aminte cam tot ce s-a întâmplat acolo. Din momentul când am ajuns și până a început agresiunea în forță a jandarmilor. Nu eram acolo doar în ziua de 10 august, am fost prezent cam 90 la sută din zile, începând din momentul când s-a dat Ordonanța 13/2017, pe 31 ianuarie, dacă-mi aduc bine aminte. Încă din prima seară am fost acolo. Pe data de 10 august, am ajuns undeva în jur de ora 12:00, eram cu un coleg de-al meu, un prieten, Octav Drăgan – fotograf. Și am fost până la 23:10, când am fost forțat de jandarmi să plec de acolo, fiind împușcat cu o grenadă, luat cu salvarea și dus la Spitalul Universitar.
Europa Liberă: Unde erați în momentul în care s-a întâmplat, în ce parte a pieței?
Doru Oprea: Cum vă uitați spre Guvern, eram în partea stângă. Acolo am stat tot timpul în toate zilele, eram chiar în primul rând acolo. Acolo am stat aproape un an jumate sau cât a fost.
Europa Liberă: Cum s-a întâmplat ca jandarmii să reacționeze astfel?
Doru Oprea: Prima dată au fost ceva semnale luminoase pe cer. Noi nu am știut ce înseamnă asta. Eu nu am făcut armata, nu stiu ce înseamnă trasoarele alea ale lor. Am înteles din presă că trebuia să știm ce înseamnă semnale luminoase, că trebuia să ne facă cineva instructajul, nu știu unde.
Pe vremea comuniștilor, aveam treisprezece ani, făceam ceva PTAP – pregătirea tineretului pentru apărarea patriei – și nu ne-au învățat nici acolo. În fine, eu i-am întrebat, că eram chiar în prima linie și mai vorbeam cu ei: Ce înseamnă semnalele acelea, a început revelionul, dăm cu artificii? Nu au răspuns, se uitau ca niște brute, parcă n-aveau voce, n-aveau glas, se uitau ca niște surdo-muți la noi și după aceea, la un moment dat, au adus tunurile cu apă.
Octavian chiar glumea și mă întreba dacă am făcut duș azi. Eu i-am zis că da, iar el a zis „nu-i nimic, mai faci o dată”.
Au început să arunce cu tunurile de apă și, după aceea, la un moment dat, fără niciun apel, avertisment la megafoane, pur și simplu au început să înainteze spre noi, lumea a început să se sperie și a început să alerge. Luați de val, am început și noi să alergăm, că ne împingeau, ei veneau de la spate și lumea țipa și, la un moment dat, în timp ce alergam, dar nu am făcut cred doi-trei metri, hai să zicem cinci metri, am simțit ceva în picior, dar nu o durere, ceva cald, am simțit că curge sânge.
Și când m-am uitat, am văzut, aveam blugii rupți și curgea sânge. Octav era în altă parte, eram cu un alt prieten în momentul ăla, cu Dragoș Preda. Și i-am zis: „uite că îmi curge sânge”. Eu m-am speriat, am crezut că e artera femurală. Mi-am adus aminte de cetățeanul japonez din fața Guvernului, cel mușcat de câine și care a murit acolo.
Pe moment nu am mai reacționat, n-am mai stat să mă gândesc că, după 30 de secunde, dacă ai fost împușcat sau ți-a fost secționată artera femurală mori. Speriat, cu Dragoș, am început să alergăm spre salvări. Știam unde sunt salvările. Erau pe bulevardul din față de la Muzeul Țăranului Român, că mai fusesem ziua acolo, pentru că dăduseră cu gaze și am mers acolo când ne ustura fața și mâinile, ne-au înregistrat și ne-au dat cu ceva spray pe mâini.
Știam că sunt acolo, dar mi-am dat seama că nu avem cum să ajungem acolo, că toată lumea mergea în direcția aia, erau și carele de televiziune, din spate veneau jandarmii. Și atunci am luat-o în sens opus cumva, în dreapta, spre Aviației, Aviatorilor. Acolo pe bulevard mi-am adus aminte că mai erau niște salvări. Și atunci cu Dragoș – mă ținea ca să nu cad – am luat-o în partea cealaltă și el m-a ținut, practic m-am târât într-un picior până acolo și a sărit într-o salvare de la SMURD.
Citeşte aici interviul complet.
