Skip to content
Economie Societate

Restaurantele din Bucureşti, evoluţie spectaculoasă: Care sunt cele mai căutate pe tipuri de mâncare

Caru' cu bere

Restocracy, cea mai cunoscută platformă de review-uri de restaurante din Bucureşti deţinută de George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi headhunteri, a acordat vineri, 1 februarie 2018, premiile pentru cele mai bune restaurante din Capitală, în 2018.

Pe primul loc a ieşit Le Bistrot Francais, deţinut de Cristi Preotu, care a obţinut cele mai bune note pentru mâncare şi atmosferă

Piaţa restaurantelor din Bucureşti a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii 3-5 ani, începând de la calitatea mâncării până la ambianţă. Cred că avem printre cele mai bine amenajate restaurante din Europa. Străinii sunt uimiţi de ce găsesc aici”, a spus George Butunoiu, potrivit zf.

„Mâncarea a evoluat destul de mult şi cred că în Bucureşti se mănâncă mult mai bine decât la Viena sau în multe alte mari oraşe din Europa. Ambasadorul Japoniei mi-a spus că la Bucureşti poţi să mănânci sushi cum nu găseşti în multe restaurante din Tokyo. Ambasadorul Argentinei mi-a spus că la ei în ţară trebuie să fii bogat ca să mănânci un steak ca în Bucureşti la Osho, Vacamuuu sau la restaurantul de steak de la Marriott. Cred că se exagerează când se spune cp restaurantele din bucureşti sunt departe faţă de restaurantele din Europa, atunci când este vorba de mâncare. Sunt nişte mituri”.

Cele mai bune restaurante pe tipuri de mâncare:

1.Cea mai bună bucătărie franţuzească- L’Atelier, cu chef Samuel le Torriellec.

„Acum 10 ani am venit în România şi pot să spun că nivelul restaurantelor a crescut. Putem ridica şi mai mult nivelul de bucătărie din România”, a spus Samuel le Torriellec.

2.Cea mai bună bucătărie japonează din Bucureşti- Restaurantul Yuki.

„Comunitatea japoneză din Bucureşti care a evaluat restaurantele mi-a spus că Yuki este la fel cum ştiu ei restaurantele de top din Tokyo”, a spus Butunoiu.

3.Cea mai bună bucătărie boerească românească- Restaurantul Zexe

4.Cea mai bună bucătărie românească fină-Restaurantul Maize

„Aici nu am avut dubii, iar chef Alex Petriceanu face o treabă extraordinară”.

5.Restaurantul Caru’ cu bere- cea mai bună bucătărie românească tradiţională.

Mai multe informații AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *