Evenimentul The Color Run Night, o cursă în cadrul căreia participanţii sunt vopsiţi cu pudră, la finalul fiecărui kilometru parcurs, are loc, sâmbătă, în Bucureşti. Ca urmare, traficul în centrul Capitalei va fi restricţionat, între orele 17.00 şi 22.30, scrie news.ro.
Evenimentul cultural sportiv The Color Run Night va avea loc, sâmbătă, pe traseul parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier din rond) şi retur pe Bd. Unirii până în dreptul podului Şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naţionale.
Potrivit Brigăzii Rutiere, pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat între orele 17.00 – 22.30, pe traseul menţionat şi pe arterele adiacente.
Rutele ocolitoare sunt: Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piaţa George Coşbuc – Str. Regina Maria – Splaiul Unirii; Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei – Bd. Corneliu Coposu; Bd. Basarabia – Calea Călăraşilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei; Bd. Basarabia – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iulia – Bd. Burebista – Calea Dudeşti – Bd. Mărăşeşti.
