Din moment ce parcurgi aceste rânduri, nu trebuie să îți explicăm că NewMoney este o revistă care merită atenția ta. Iar rândurile de mai jos nu vor fi altceva decât – cum altfel? – o trecere în revistă a celor mai importante momente din istoria noastră de patru ani și 100 de ediții.
În vara lui 2016, atunci când pregăteam lansarea publicației, două dintre întrebările fundamentale erau pe cine punem și, mai ales, pe cine nu punem pe copertă. La a doua, răspunsul a venit foarte repede: niciun om de afaceri care are sau a avut probleme penale sau al cărui business s-a dezvoltat preponderent prin contracte de stat.
Totodată, un prim reflex a fost să ne îndreptăm spre figuri consacrate, e vorba de acei „monștri sacri“ pe care presa de business i-a cultivat cu obstinație în ultimele două decenii și jumătate. Ne-am dat repede seama că valoarea adăugată pe care o puteam aduce prin (re)scrierea – poate cu o abordare nouă și un stil mai proaspăt – a unor povești cunoscute în mare era destul de redusă. În mod firesc, ne-am reorientat.
