Skip to content
Politică

Revoltător! Carne preparată în WC-ul unei gări

Revoltător! Protecţia Consumatorilor a descoperit kilograme întregi de carne preparată în WC-ul unei gări.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au găsit joi, în toaleta Gării Făgăraş, carne care urma să fie preparată pe un reşou vechi, relatează evz.ro.

Angajaţii au spus că o preparau pentru consumul propriu.

„Pe lângă nereguli legate de lipsa afişajelor de informare a călătorilor, geamuri sparte, condiţii improprii în gară, am găsit şi nereguli grave în toaleta gării, unde se prepara carne pentru consum. Am găsit un lighean cu carne şi un reşou foarte vechi, iar când i-am întrebat pe angajaţi ce este cu acea carne, am primit informaţii contradictorii. Doamna care se ocupa de toaletă a spus că era pentru consum propriu”, a declarat şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu.

De asemenea, au fost controale şi la supermarket-uri, la o piaţă agroalimentară, la o grădiniţă de stat şi la taximetrişti.

În piaţa agroalimentară verificată, a fost descoperit un spaţiu de cazare total impropriu şi foarte multă mizerie.

La o grădiniţă de stat, s-au găsit produse alimentare expirate, iar reprezentanţii grădiniţei nu au putut prezenta autorizaţii sau carnete de sănătate ale angajaţilor.

La rândul lor, taximetriştii făgărăşeni aveau nereguli la aparatele de taxat, care nu erau verificate metrologic.

1 comentariu la “Revoltător! Carne preparată în WC-ul unei gări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *