Unul dintre liderii PNL a fost amenințat cu bătaia de către un bărbat care l-a sunat pe numărul personal și l-a agresat verbal. Agresorul i-a transmis că o să vină în primărie și o să-l bată.
Dan Cristian Popescu, fostul candidat liberal la Primăria Sector 2 și actual viceprimar al primăriei, a declarat, sâmbătă, la Antena3, că a fost amenințat cu bătaia de către un bărbat necunoscut.
„Am fost sunat de un domn care a început să mă amenințe cu bătaia și să-mi vorbească într-un mod pe care nu pot să-l reproduc(…). Am crezut că e o farsă”, a spus viceprimarul, sâmbătă, potrivit antena3.ro.
„Spunea că vine în primărie, în birou, și o să mă bată”, a mai spus demnitarul.
„În momentul în care am fost sunat eram în mașină. Mi-am propus să ajung la poliție, nu am ajuns, dar o să mă duc”, a adăugat el.
Dan Cristian Popescu a susținut că amenințarea nu are legătură cu viața personală.
