Un senator PNL a venit, marți, cu o propunere revoltătoare, care ar pune bețe în roate micilor antreprenori români.
Este vorba despre senatorul PNL Florin Cîțu care își dă arama pe față și demonstrează că nu a înțeles principiile liberale, chiar dacă el așa se amăgește.
Cîțu a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, un mesaj către Liviu Dragnea, prin care i-a solicitat liderului PSD să taie din fondurile programului „Start-up Nation”, dedicat tinerilor antreprenori din România, și să mărească bugetul instituțiilor care se ocupă de siguranța națională. Pentru simplul fapt că ideea programului „nu este originală”, Cîțu consideră că e potrivit să taie fondurile destinate antreprenoriatului.
Chiar dacă liberalii s-au plâns în campania electorală că start-up-urile nu sunt sprijinite în România, acesta consideră că „Start-up Nation” are „destui bani”. Această propunere scoate la iveală faptul că senatorul Cîțu n-a înțeles principiile pe care se bazează PNL și că liberalii ar trebui să sprijine antreprenoriatul din România.
La scurt timp, Cîțu a fost aspru sancționat de Claudia Benchescu, președintele Cluburilor Studențești Liberale, care a declarat, pe Facebook, că propunerea este „inacceptabilă”. Aceasta i-a atras atenția că sunt alte domenii din care se pot tăia fonduri pentru a sprijini securitatea națională. De asemenea, Claudia Benchescu a fost imediat sprijinită de parlamentarii Mihai Voicu și Daniel Gheorghe.
Deputatul PNL Daniel Gheorghe i-a atras atenția lui Cîțu că astfel de propuneri fac rău partidului: „ In mod clar trebuie sa respingem categoric această propunere profund anti-liberala. Nu înțeleg de ce domnul Câțu cauta sa iasă în evidență cu astfel de idei care fac rău PNL”, a scris acesta într-un comentariu la mesajul Claudiei Benchescu.
Viziunea politică a lui Florin Cîțu scoate în evidență faptul că nu a înțeles cum funcționează un partid politic. Acesta este unul dintre oamenii aduși de Alina Gorghiu în partid, pe criterii de prietenie. Imediat ce a ajuns într-o funcție, a dat cu bâta în baltă, în loc să lase locul liber pentru un tânăr care a muncit în PNL și care a înțeles principiile liberale.
