Citiți în cele ce urmează despre un caz revoltător: în timp ce zeci de mii de copii au fost lăsați pe dinafară, un ministru răspunde peste umăr la întrebările primite din mass media.
Astfel, aproape 41.000 de copii eligibili pentru înscrierea în clasa pregătitoare obligatorie nu se regăsesc în scriptele oficiale. Mai exact, din datele de până acum ei nu au fost înscrişi la şcoală, scrie luni Gândul.info.
„Pot fi părinţi care au uitat să facă această înscriere”, explică ministrul Educaţiei, Liviu Pop. Totuși, potrivit informaţiilor obținute de către publicația citată, mulţi dintre aceşti copii neşcolarizaţi ar proveni din comunităţi sărace sau preponderent rome, neavând şansa unui viitor mai bun în lipsa școlarizării.
În acest moment, în România, sunt în plată 195.179 de alocaţii de stat pentru copiii născuţi în perioada 1 septembrie 2010-1 septembrie 2011, adică exact acei copiii care ar fi trebuit să înceapă şcoala în septembrie, potrivit datelor furnizate site-ului Gândul.info de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Aproape 29.815 de copii au fost şcolarizaţi în ciclul 2016-2017, împlinind vârsta de şase ani în intervalul septembrie-decembrie 2016, potrivit datelor publice ale Ministerului Educaţiei. Dacă îi scădem din socoteală şi pe cei 124.413 copii înscrişi acum (care împlinesc şase ani până la 1 septembrie), rezultă o diferenţă de 40.951 de copii care nu se regăsesc în cataloage la clasa pregătitoare.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, nu pare alarmat de situaţie.
„Nu ştiu cum arată statistica, dacă era obligaţia să se înscrie în clasa pregătitoare. Ştim că prin lege este obligativitate de anumite vârste să intre în clasa pregătitoare. Pot fi părinţi care au uitat să facă această înscriere. Evident la data de 11 septembrie vom şti cu exactitate câţi dintre cei născuţi sunt înscrişi în clasa pregătitoare”, a declarat Pop pentru site-ul de știri amintit.
Același Liviu Pop a spus că este posibil ca unii dintre cei care nu se regăsesc în scriptele ministerului să nu mai fie în România.
„Indiferent unde se află, copilul ia alocaţie din România. Sunt state care acordă sau nu o altă alocaţie. Dar toţi copiii care sunt născuţi în România primesc alocaţie. Sunt state care, din câte am înţeles, acordă şi alocaţii speciale acestor copii”, a afirmat ministrul.
