Skip to content
Politică

Riscă România să piardă președinția Consiliului UE? Reacție fermă de la Bruxelles EXCLUSIV

vox.publika.md

Istoricul și politologul Stelian Tănase a declarat într-un interviu recent acordat PSnews.ro, că, în urma gravelor violențe de vineri, Bruxelles-ul va anunța oficial, în cursul lunii septembrie, că România nu va mai prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât Liviu Dragnea, Carmen Dan și Viorica Dăncilă – adică, responsabilii pentru măcelul din Piața Victoriei – se încăpățânează să își păstreze funcțiile și să se țină cu dinții de putere.

CITIȚI MAI MULTE AICI: Scenariu EXPLOZIV: Bruxelles-ul NU va acorda României președinția Consiliului UE! Consecințele VIOLENȚELOR EXCLUSIV

În urma acestor declarații, redacția PSnews.ro l-a contactat pe europarlamentarul PSD Victor Boștinaru pentru a ne oferi o reacție referitoare la ipoteza lansată de către Stelian Tănase. Astfel, europarlamentarul a infirmat vehement această posibilitate, avertizând totodată că ”asemenea declarații complet deplasate” nu fac decât să decredibilizeze România.

Trebuie să spun cu regret, mai ales că pe dl. Stelian Tănase îl știu de multă vreme, că o asemenea declarație nu este doar neacoperită de vreo realitate de la Bruxelles, ci se înscrie mai degrabă într-o listă lungă de discursuri de tip propagandistic. Nu există niciun element, nu s-a pus discuția, nu sunt elemente care să conducă la o asemenea realitate, așa încât presupusa certitudine a dlui. Tănase este doar o contribuție regretabilă la propaganda acestor zile. Chestiunea este simplă, doar că noi o vedem în termenii aceștia. Forțele de ordine peste tot în Europa reacționează atunci când trebuie sa contracareze acte violente, chiar dacă președintele nostru nu este de acord cu asta – acolo au fost acte violente.  Îmi spunea un distins și respectabil politician german să ne reamintim de Hamburg, la summit-ul NATO, care a fost natura confruntărilor dintre poliție și protestatari. Ar trebui și în România să știm toți că atunci când lovești forțele de ordine, te aștepți la o reacție din partea lor. Or, Comisia Europeană și politicienii din Vest știu foarte bine acest lucru și de aceea nu cred că dublul standard poate fi aplicabil până la cotele acestea în cazul României, chiar dacă politicieni sau parteneri ai politicienilor din România ar dori, poate, acest rău suprem României. 

Infirm acest lucru, cu atât mai mult cu cât discuții pe care le-am avut în aceste zile exclud o asemenea alternativa – Nu există absolut niciun temei pentru așa ceva și ar fi bine, din respect minimal față de România, ca politicienii sau liderii de opinie să renunțe în a arunca pe piață asemenea declarații complet deplasate pentru că nu facem decât să decredibilizăm România, și-așa afectată de acțiuni ale unei părți sau ale alteia, care au dus la o anume șifonare imaginii țării noastre”, a declarat Victor Boștinaru, în exclusivitate pentru PSnews.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *