Skip to content
Politică

Risipă incredibilă la Senat: milioane de euro pe an doar pentru achiziții și servicii

SurorileCalatoare.com

Citiți în cele ce urmează despre risipa incredibilă de la nivelul Senatului României: milioane de euro pe an au fost cheltuiți doar pentru achiziții și servicii.

Senatul României a cheltuit în ultimii zece ani peste 40 de milioane de euro numai pentru achiziţii şi servicii. Cei mai mulţi bani s-au dus pe cazarea senatorilor, transportul aerian, carburanţi, precum şi maşini de lux. Interesant este că Senatul nu asigură informaţii despre bugetele alocate înainte de anul 2011. Achiziţiile reprezintă însă doar o mică parte din cheltuieli, în condiţiile în care cele cu personalul reprezintă circa 90% din bugetul repartizat anual, scrie luni Jurnalul Național.

Camera parlamentară superioară a făcut în ultimii zece ani achiziţii de peste 40 de milioane de euro, cele mai mari cheltuieli de acest gen înregistrându-se în anul 2007 (aproape 10 milioane de euro) şi cele mai mici în 2014- nici 250.000 de euro. Senatul a parafat în acest sens peste 1.000 de contracte, atribuite prin licitaţie sau cumpărări directe. Ca şi în cazul Camerei Deputaţilor, cei mai mulţi bani se duc pe achiziţiile de transport aerian, cazare şi carburanţi. Camera Deputaţilor cheltuie însă mult mai mult: 100 de milioane de euro a tocat pe achiziţii în ultimul deceniu.

Numai în ultimii doi ani, Senatul a cheltuit un milion de euro pe carburanţi auto şi încă un milion de euro pentru servicii de transport aerian intern şi internaţional. De altfel, carburanţii necesari limuzinelor senatorilor costă şi cel mai mult: peste 1,4 milioane de euro a fost un contract de acest gen, în decembrie 2007, un record absolut pentru camera superioară a Parlamentului. Sume importante se cheltuie şi pe cazare: 1,2 milioane euro în 2011, câte 1,1 milioane euro în 2007, 2008, 2010 şi 2012 etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *