Skip to content
Politică

Robert Negoiță a vorbit despre obiectivele modificării legii achizițiilor publice

Robert Negoiță, primarul sectorului 3,  președinte al Asociației Municipiilor din România, a anunțat, luni, că a propus introducerea în proiectul de modificare a legii achizițiilor publice a standardelor de cost și a celor de calitate.

Obiectivele modificării legii achizițiilor publice sunt eficientizarea autorităților publice și protejarea de eventuale fraude, de corupție. Eu am făcut o propunere pe care o susțin și anume să implementăm standarde de cost pe toate domeniile, chiar dacă nu pe toate odată, ci pe rând, să avem standarde de cost care să nu fie doar consultative cum sunt astăzi, ci să fie obligatorii și standardele de calitate care, de asemenea, să fie obligatorii„, a spus Negoiță, citat de agerpres.ro.

El a adăugat că, având aceste două standarde, „frauda poate fi limitată”. „Trebuie să avem o procedură mai simplificată de achiziții publice, astfel încât să nu dureze șase luni, un an, doi ani, mai ales din perspectiva faptului că am intrat în exercițiul financiar din fonduri structurale, iar legea achizițiilor publice pe care o avem astăzi în vigoare a stat la cauza proastei atrageri de fonduri europene. Ne dorim să avem o absorbție mult mai bună în acest nou cadru financiar”, a precizat Negoiță.

La rândul său, directorul Institutului de Politici Publice, Violeta Alexandru, a susținut că proiectul de lege este „unul vizionar”, propune un alt mod de organizare în administrație, dar este și „periculos” pentru că cere o serie de răspunderi noi de la autoritățile locale.

Potrivit acestui proiect instituțiile mari, centrale, vor face contracte-cadru pentru marile achiziții, iar primăriile, autoritățile locale vor face achiziții curente. Va exista posibilitatea de a se face achiziții în comun, iar un alt element nou este licitația electronică„, a spus Violeta Alexandru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *