Invitat la emisiunea ”Puterea Știrilor”, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a ridicat din nou problema retrocedărilor ilegale, după ce, pe 9 iulie, a depus și o sesizare la Parchet în acest sens.
”Aceste retrocedări ilegale se numără printre marile tunuri care s-au dat în România după Revoluție. Știu de ceva timp de aceste retrocedări, dar am realizat mai târziu amploarea fenomenului. Încă de la momentul în care au dat această lege, Legea 10, lucrurile au fost premeditate.
Nu vreau să se înțeleagă că eu sunt împotriva retrocedării proprietăților confiscate abuziv, dar din ce am văzut, de această lege au profitat foarte puțini din adevărații proprietari. Faptul că li s-a dat voie să vândă dreptul letigios a permis ca această grupare infracțională să pună mâna pe niște ”drepturi viitoare”, astfel că, la final, în proporție de 70-80% din ce s-a retrocedat per total, dar cele mai bune retrocedări, cele mai mari valori, le-a primit fix această gașcă”, a declarat primarul la ”Puterea Știrilor”.
Robert Negoiță susține că în afacerea retrocedărilor ilegale sunt implicate mai multe instituții ale statului, prin reprezentanții lor, printre care Primăria Capitalei, primăriile de sector, anumite instanțe de judecată sau evaluatori autorizați.
”Doar în Sectorul 3 vorbim de prejudicii de sute de milioane de euro. Am speranța că statul român este mai puternic decât acest grup infracțional”, a mai spus edilul.
Plângere penală
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a depus, pe 9 iulie, la Parchetul instanței supreme, o sesizare privind o serie de retrocedări de terenuri.
„Discutăm de două parcuri din parcul IOR, dar nu numai, din nefericire sunt multe astfel de situații, astfel de spețe în Sectorul 3, dar din ce am înțeles și în tot Bucureștiul. Asta trebuie ca instituția la care mă adresez acum să identifice membrii acestei grupări organizate. În primul rând, proprietarii, dar în mod evident au avut sprijin masiv din partea instituțiilor statului, instituții care evident au fost reprezentate de niște oameni în anumite momente”, a declarat primarul.
Robert Negoiță a precizat că mai multe școli și grădinițe din sectorul 3 și-au pierdut spațiile din această cauză, menționând că este vorba de zeci de hectare de terenuri.
Întrebat de ce vine cu această sesizare la Parchet abia acum, Robert Negoiță a replicat: „Pentru că până acum nu am avut imaginea atât de completă, pur și simplu permanent și mai ales de când am început să vorbim mai mult despre aceste teme încep să ajungă la mine aceste informații și sunt foarte nerăbdător, nu neapărat acum când depun această sesizare penală, ci aștept cu multă nerăbdare să vin să dau declarații în acest dosar”.

Dar pe proprietar nu il intreaba nimeni ce parere are de minciunile aruncate in spatiul public de dl primar? Cum isi face campanie pe banii primariei? Se va duce la brutarie cat de curand