Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, cere noului PNL să comunice cu PSD pe proiectele importante pentru români.
Negoiţă reclamă blocaje la nivelul administrativ al sectorului pe care îl conduce din pricina lupte politice dintre partide, informează B1.
”Sper ca fuziunea dintre vechiul PNL si PDL să îşi facă simţit efectul şi în Sectorul 3, unde lupta politică a dus, nu de puţine ori, la întârzierea unor proiecte cu adevarăt utile pentru comunitatea în care trăim. Îmi doresc să discutăm – fie şi în contradictoriu, dar în final să găsim cele mai bune soluţii şi să mergem mai departe cu lucrurile pe care le avem de făcut”, a scris Negoiță pe pagina personală de Facebook.
Nici reacţia co-preşedintelui PNL Alina Gorghiu la propunerea primarului de sector nu a întârziat să apară.
”Foarte multă lume după înfrângere vrea dialog. Acest dialog indiferent de momentul politic în care ne aflăm trebuie să existe. PNL este deschis discuțiilor constructive, nu strategii de supraviețuire cum încearcă PSD să impună prin actul de guvernare. Nu știu ce a postat Negoiță, dar nu e suficient să postezi pe Facebook o intenție, trebuie să o și concretizezi, dacă are priorități concrete la nivel de primari, la nivel parlamentar se poate comunica”, a răspuns Alina Gorghiu.
